CSA Steaua începe să se întărească după ce a pierdut mai bine de o echipă, iar ProSport a aflat că roș-albaștrii au făcut două mutări interesante: în Ghencea va ajunge Alexandru Buziuc, fostul jucător de la FCSB, dar și Denis Ispas.
Aflat din 2021 la CS Mioveni, Alexandru Buziuc s-a despărțit de argeșeni după ce aceștia au retrogradat în Liga 2.
Atacantul ajuns la vârsta de 29 de ani a ales să joace pentru CSA Steaua, care speră să obțină în cel mai scurt timp dreptul pentru a promova în Superliga.
Alexandru Buziuc are și o revanșă de luat, după ce în 2020 a ajuns la FCSB, iar în 2021 s-a despărțit de clubul patronat de Gigi Becali.
„Singura discuție (n.r.- cu Gigi Becali) a fost când am semnat contractul. Am sunat pe cineva de acolo, mi l-a dat la telefon, am discutat un minut-două și atât. Totul s-a rupt după evoluția slabă cu Chindia, când m-a băgat pe teren și am fost scos după 20-30 de minute.
E foarte greu de descris (n.r.- ce a simțit în acel moment). Am fost foarte supărat, pe mine, pe ce s-a întâmplat, că nu mi-a ieșit jocul, că am fost schimbat. S-a terminat meciul, toată lumea a venit la mine și m-a încurajat și m-au ajutat foarte mult mesajele colegilor.
Nu cred (n.r.- dacă prefera să discute atunci cu Becali), atunci la nervi, erau alte discuții, probabil pe un ton nepotrivit. Am ajuns seara acasă, am fost foarte supărat, am stat 5-10 minute în mașină până să intru în casă, dar am stat câteva zile cu familia și m-am liniștit”, spunea Alexandru Buziuc, conform Digisport.
ProSport a aflat că Steaua s-a întărit și cu Denis Ispas, care tocmai s-a despărțit de „U” Cluj.
La fel ca Buziuc, fundașul născut la Târgoviște are tot 29 de ani și vine să întărească defensiva lui Daniel Oprița, care a fost „carne de tun” în ultimele meciuri din play-off-ul Ligii 2.
Denis Ispas a jucat cu nasul rupt pentru ardeleni în Liga 2, iar la barajul cu Dinamo, care a adus promovarea clujenilor în Superliga, s-a prăbușit pe teren, părea că nu mai respiră, dar în cele din urmă și-a revenit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER