CSA Steaua și-a „desființat” adversara din Liga 4! Steliștii au inaugurat noile tribune cu 18 goluri marcate | VIDEO

CSA Steaua s-a impus cu scorul de 18-0 în etapa cu numărul 18, din Liga 4 bucureșteană, a doua din acest an, în fața celor de la ACS Electrica.

Steliștii au întâlnit ultima clasată, care nu a reușit să obțină niciun punct în actuala ediție de campionat. ACS Electrica a promovat în Liga 4 ca urmare a desființării echipei Carmen București. CSA Steaua a condus cu 8-0 la pauză, iar în partea a doua a jocului au mai înscris de zece ori.

CSA Steaua este pe primul loc în Liga 4, cu 54 de puncte, având cu șapte puncte mai mult decât FC Rapid 2, echipa de pe locul secund. Podiumul este completat de către Bucharest United, cu 46 de puncte.

Au inaugurat tribuna

Roș-albaștrii au jucat în premieră în baza sportivă din Ghencea pe terenul a cărei tribune a fost renovată, iar suporterii au ocupat toate locurile. Momentul a coincis cu aniversarea de 14 ani a grupului Outlaws, iar ultrașii au celebrat cu o scenografie specială.

Aceștia au cântat pe tot parcursul partidei și au făcut o atmosferă frumoasă pe noua și cocheta tribună din Ghencea.

Echipa de start a Stelei: 22. Horia IANCU, 89. Ovidiu MORARIU, 20. Marian NEAGU, 5. Sergiu BACTĂR, 13. Adrian ILIE, 15. Valentin BĂRBULESCU, 8. Andrei NEAGOE, 10. Rareș ENCEANU, 11. Andrei ANTOHI, 7. Florin RĂSDAN, 90. Alexandru ZAHARIA.

Rezerve: 1. Radu, 31. Elek, 6. Mihăescu, 30. Băjenaru, 47. Robu, 9. Niculae, 99. Niţu.

Au marcat: Florin Răsdan (min. 5, 55, 58, 64), Andrei Antohi (min. 9, 12, 19, 27, 44), Rareș Enceanu (min. 29, 68, 73), Alexandru Zaharia (min. 45, 78), Alin Robu (min. 55), Mihăescu (76), Băjenaru (min. 87), Elek (min. 90).

Sursă foto: Facebook AS47

Publicat: 07 03. 2020, 18:51
Actualizat: 07 03. 2020, 19:02