Csikszereda, pusă la zid la primul meci în Liga 2! Suporterii Unirii Dej „au luat foc” în partida de sâmbătă: „Ținutul Secuiesc nu există!” | VIDEO

Atmosferă încinsă la meciul dintre Unirea Dej și Csikszereda, scor 2-1. Cei din Miercurea Ciuc au avut parte de o primire specială în Ardeal.

„Deșteaptă-te, române / Ținutul Secuiesc nu există”, a fost mesajul fanilor din Dej, revoltați și ei după meciul care s-a jucat între Ungaria U18 și o selecționată U18 a Ținutului Secuiesc.

FRF a interzis jucarea acestei partide, însă reprezentații Ținutului Secuiesc au găsit rapid „o portiță”. Aceștia au purtat tricourile celor de la FK Csikszereda, în locul echipamentului obișnuit. La acest eveniment de gală a fost prezent și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, dar și ministrul Tineretului și Sportului din România, Eduard Novak, care a felicitat inițiativa secuimii printr-un discurs în limba maghiară. „Ştiţi faptul că sunt naţionalist sută la sută şi prefer să tac mai bine, ca să nu creez alte controverse, alte probleme. Dar, nu e ok să se întâmple asta!”, a declarat Adi Mutu

Csikszereda, pusă la zid în meciul cu Unirea Dej: „Ardealul, pământ românesc!”

Csikszereda a pierdut pe terenul Unirii Dej, scor 1-2, într-un meci în care gruparea din Miercurea Ciuc a fost primită cu multă ostilitate, după evenimentele care i-au scos din sărite pe majoritatea ultrașilor.

„Ardealul, pământ românesc!” Acesta a fost mesajul scenografiei realizată de suporterii gazdelor, care au afișat și steagul României, în debutul meciului de sâmbătă.

Bannerul a rămas pe gard până la final, fiind dat jos abia după ce suporterii și jucătorii s-au bucurat împreună pentru succesul din Liga 2.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by FC Unirea Dej Oficial (@fc_unireadej_oficial)

Publicat: 06 08. 2022, 19:32
Actualizat: 06 08. 2022, 19:45