Cu cine a ținut, din copilărie, Dinu Moldovan? Ați ghicit: cu noua lui echipă, Rapid București!

Cu cine a ținut, din copilărie, Dinu Moldovan? Ați ghicit: cu noua lui echipă, Rapid București!
Sursa foto: captura video Youtube FC Rapid 1923
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Moldovan a fost adus de urgență la Rapid București, după accidentarea lui Marian Aioani, iar în primul interviu acordat după semnarea contractului a dezvăluit că primul tricou de fotbal purtat în copilărie a fost al actualei sale echipe.

Marius Șumudică nu a stat pe gânduri și a solicitat un transfer de urgență, după ce a aflat că accidentarea lui Aioani e mai gravă decât se preconiza. Debutul lui Franz Stolz cu FCSB nu a fost convingător ca să preia rolul de titular, astfel că giuleștenii au optat pentru un portar care și-a încheiat colaborarea cu Sepsi OSK.

Dinu Moldovan a visat de mic să joace la Rapid

Nu mai e o surpriză că fotbaliștii se declară fani înrăiți al echipelor cu care semnează în Superliga. Și Dinu Moldovan se pare că a venit la formația pe care a îndrăgit-o încă din copilărie. La 34 de ani e pe cale să își îndeplinească visul și să apere în Giulești, cu galeria care l-a emoționat mereu de partea sa.

„A fost o surpriză foarte plăcută pentru mine și din prima am venit cât am putut de repede  Știam unde vin, știam ce oportunitate am. Am ales cu sufletul la fel și am venit cât de repede am putut. (…)

(n.r. Cum ești fizic?) Mulțumesc lui Dumnezeu tot timpul am fost bine am un metabolism care mă ajută. Am fost tot timpul bine și mă simt foarte bine. Și acum, degeaba lumea vorbește de vârstă mea, sunt chiar bine mă simt bine foarte bine. Am venit cu sufletul deschis să am și noroc și eu și Rapidul, să fie totul perfect.

„(nr. despre Aioani) Mă cunosc cu el de mult. Am fost colegi. Îmi pare rău că am ajuns în situația asta, dar de multe ori m-a ajutat că am făcut o glumă și cu el și când jucam la Chindia împreună tot așa am apărat pe o chestie de accidentare. Îmi pare rău pentru lucrurile acestea dar uite asta e viața de fotbalist. (…)

Cu siguranță o să fim o familie 100%. Suporterii o să fie alături de de echipă. Vreau să simt și acest acest sentiment ce poți simți când o galerie așa mare și frumoasă ca Rapidului te susține.

(n.r. Credeai că o să joci pentru Rapid?) M-am gândit pentru că de mic fiind, primul meu tricou care l-am avut de mic a fost cu Rapid și ăsta a fost visul meu. Acuma, pe final de carieră, dacă m-o ajuta Dumnezeu și cu noroc și cu orice ar fi eu cred că totuși ceva bine am făcut ca să ajung în situația asta. Vreau să profit la maxim, să ajut cât pot Rapidul, la fel și Rapidul pe mine, și sper să fie totul perfect să fie ok”, a declarat Marioan Aioani, pentru FC Rapid 1923.

Format la academia lui Espanyol, Dinu Moldovan a mai jucat la Astra Giurgiu, U Cluj, Ponferradina, FC Voluntari, CS Poli Timișoara, Chindia și Sepsi OSK.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere "gaura"! "400.000? Nu-i vrei pe…
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Este știrea momentului pentru milioane de români
Este știrea momentului pentru milioane de români
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de rup papucii
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de…
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din sat
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din…
Buletin cu cip pentru români. Cine îl refuză, plătește TAXĂ în plus
Buletin cu cip pentru români. Cine îl refuză, plătește TAXĂ în plus
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
×