Cu sau fără Universitatea?

*Primarul Olguța Vasilescu susține că aceasta va fi singura echipă a orașului înscrisă la FRF și care va juca pe «Ion Oblemenco»

Olguța Vasilescu (foto) a venit în fața presei însoțită de unul dintre finanțatori, Laviniu Beza, și antrenorul echipei, Eric Lincar. Edilul Băniei a afirmat că echipa municipalității va fi singura Universitatea Craiova înscrisă în competițiile oficiale de FRF și totodată singura care va avea acces pe arena „Ion Oblemenco”, alături de grupele de juniori ale Consiliului Județean. „S-a aprobat în unanimitate în Consiliul Local asocierea dintre municipalitate, Clubul Sportiv Universitatea Craiova și investitori. Clubul va avea stema clubului-mamă, CS Universitatea Craiova, și nu avem probleme în a folosi imnul lui Adrian Păunescu” a declarat Olguța Vasilescu.

Gică Craioveanu va fi director de imagine, în timp ce finanțatorii au anunțat obiectivele impuse de bugetul de 1,5 milioane de euro: „promovarea sezonul viitor, iar în anii viitori, cupele europene”. Printre jucătorii ce sunt așteptați în Bănie se numără Onofraș, Vâtcă ori Gado.

Ne vom antrena în fața Primăriei!
Adrian Mititelu, patron Universitatea

Publicat: 05 07. 2013, 09:03
Actualizat: 05 07. 2013, 09:04