Culio și-a găsit echipă, după ce s-a despărțit de CFR în lacrimi! Cu cine urmează să semneze argentinianul

Emmanuel Culio (36 de ani) s-a despărțit de CFR Cluj la mijlocul acestei luni, însă jucătorul argentinian nu va sta prea mult timp departe de terenul de fotbal. Acesta este dorit de formația din Liga a 2-a argentiniană, Quilmes.

Culio și-a găsit echipă, după ce s-a despărțit de CFR în lacrimi

Conform jurnaliștilor de la perspectivasur.com, Emmanuel Culio este dorit la Quilmes. Antrenor la clubul argentinian este Facundo Sava, fost coleg cu Culio, în perioada 2006-2007, la Racing Club. În prezent, Quilmes se află pe locul 11 din grupa B a ligii secunde din Argentina.

De ce a pleceat Culio de la CFR

Oficialii celor de la CFR au anunțat că mijlocașul, în vârstă de 36 de ani, a părăsit echipa clujeană din motive strict personale.

„Mijlocașul nostru a luat decizia de a părasi România din motive personale și de a se întoarce alături de familia sa în Argentina. În întreaga carieră, Culio n-a petrecut nici măcar o zi departe de soția și copiii săi, iar gândul că ar urma să stea în România făra ei l-a făcut să ia această decizie”, se arată în comunicatul emis de CFR pe site-ul oficial în momentul în care Culio le-a transmis oficialilor celor de la CFR că vrea să plece.

Emmanuel Culio a evoluat timp de șase ani la CFR, în perioadele 2007-2011 și 2017-2019.

Publicat: 27 12. 2019, 16:41
Actualizat: 27 12. 2019, 17:18