Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a adus ieri grave acuze reprezentanţilor Ligii Profesioniste de Fotbal, pe care îi suspectează că doresc „controlul arbitrajului”, pe care să-l tranzacţioneze în favoarea anumitor cluburi.
Dincolo de declarațiile lui Răzvan Burleanu la conferința de presă în urma Comitetului Executiv, în cadrul ședinței au avut câteva schimburi de replici între șeful FRF și președintele LPF.
„Toată ziua faceți circ”, a fost una dintre acuzele lui Burleanu, aluzie la ieșirile războinice ale secretarului general Justin Ștefan din ultima perioadă. Acesta a lansat o serie de acuze către Casa Fotbalului la emisiuni tv, dar și pe contul personal de Facebook.
„Nici n-a început ședința și deja te iei de mine. Ai ceva cu mine? Ține ședința și lasă-mă în pace”, l-a parat imediat Gino, spre amuzamentul celor prezenți. Apoi, Burleanu a început să turuie, luându-și ideile principale de pe o hârtie pe care o avea în față.
La conferința de presă, Burleanu și-a nuanțat poziția, în timp ce Gino Iorglescu nu a oferit nicio declarație.
„Mesajul nostru este ferm, dacă nu vor accepta şi nu vor recunoaşte autoritatea CCA în implementarea acestui proiect de arbitraj, atunci FRF nu va mai acoperi niciun cost pentru implementarea VAR.
După ce m-am consultat cu reprezentanţii cluburilor şi ai CCA pot să spun că FRF e pregătită să acopere toate cheltuielile necesare pentru implementarea VAR pentru Cupa României. (…) În momentul de faţă soluţia este la LPF.
VAR poate fi implementat la nivelul Ligii I într-un interval cuprins între 8 şi 10 luni începând de acum, dacă LPF renunţa la o mică parte din cheltuielile salariale de aproximativ două milioane de euro pe care le are în fiecare an.
Deci, dacă LPF ar renunţa la o mică parte din cele două milioane de euro care se duc pe cheltuieli salariale, ar avea capacitatea sa finanţeze acest proiect. Prin acest demers încercăm să le forţăm mâna celor de la LPF să facă nişte reduceri la nivelul salariilor plătite sau să pălăvrăgească mai puţin şi să muncească mai mult, să atragă resurse financiare din piaţa privată pentru creşterea produsului Ligii I”, a declarat Răzvan Burleanu.
Bulgaria va trece la tehnologia VAR când va începe playoff-ul, în timp ce Israel a a avut nevoie de 12 luni de instructaj pentru arbitri ca să treacă la VAR,
Miza mare a războiului FRF-LPF este funcția de manager al proiectului VAR, care trebuie anunțat și supervizat de UEFA. Fiecare parte își dorește poziția numărul 1, cea de director.
Implementarea sistemului VAR în Liga 1 s-a transformat într-o adevărată telenovelă, iar situația pare tot mai departe de a fi rezolvată. De aceea, oficialii LPF au contactat FIFA pentru mediere. Justin Ștefan a recunoscut că aceasta este ultima cale de rezolvare a situației.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER