Indiferent de liga în care activează, Steaua București rămâne cel mai mare brand al României datorită Cupei Campionilor Europeni, dar și Supercupei Europei câștigate.
Astfel că în Ghencea au rămas aceleași mari orgolii indiferent de conducătorii sau jucătorii care sunt acum în cadrul echipei „militarilor”. După ce Iulian Miu nu a apărut în pozele de prezentare de pe stadionul Ghencea, din culise au apărut tot felul de informații, iar ProSport a aflat că fostul căpitan al roș-albaștrilor nu mai are zile multe pe lângă echipă. Sau cel puțin cu actualul staff tehnic al Stelei, cu care a încheiat deja orice colaborare directă.
ProSport a aflat amănunte interesante din Ghencea pe care le vom prezenta în rândurile următoare. Ei bine, de ceva timp între Daniel Oprița și Iulian Miu există o relație foarte rece, iar fostul căpitan al roș-albaștrilor nu mai făcea parte din staff-ul său tehnic. De unde au plecat nemulțumirile lui Oprița? Acesta se arăta pe zi ce trece tot mai deranjat de atitudinea lui Miu, cea pe care fostul internațional o avea în aparițiile TV, acolo unde vorbea de munca pe care el o depune la Steaua, deși nu venea la niciun antrenament.
Cum ședințele de pregătire erau conduse de Daniel Oprița, actualul antrenor principal al roș-albaștrilor le-a transmis apropiaților săi că Iulian Miu nu este corect față de el, iar în aceste condiții o colaborare bună între ei nu are cum să mai fie. Din acest motiv, Oprița a insistat pentru aducerea lui Gabi Boștină, iar Miu a înțeles încă de pe atunci că zilele sale pe lângă tehnicianul principal au început să fie numărate.
Însă cu toate acestea, Iulian Miu a încercat să nu se rupă cu totul de Steaua, deoarece nu dorea un scandal în club între foarte mulți suporteri care încă îl susțin și Daniel Oprița. Motiv pentru care el și-a desfășurat în ultimul timp activitatea mai mult pe la birouri, fără să mai participe la antrenamentele conduse de Oprița. Însă faptul că nu a apărut în poza de prezentare, pentru ediția de campionat 2020-2021 de Liga 3, l-a deranjat teribil pe Miu.
Acesta și-a dat seama cu adevărat că nu mai este dorit la Steaua nici măcar pe la birouri, după ce nu a fost sunat de niciun șef pentru a fi anunțat de ședința foto. Cum de Oprița nici nu încăpea vorba să fie sunat, ProSport a aflat că Miu a primit totuși un telefon chiar în ultimul moment de la cel care s-a ocupat de fotografii, dar din orgoliu nu a mai dorit să plece din Voluntari în Ghencea la ședința foto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER