:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2F10-1-scaled.jpg)
Stadionul Cotroceni, din Parcul cu Platani, cândva o bijuterie a arenelor din fotbalul românesc, zace în paragină. O conservare dureroasă dictată de interesul sau dezinteresul Băncii Naționale a României, proprietarul locului.
Aici se mai joacă oină și se antrenează, pe un gazon care este mai mult fân decât iarbă, echipa națională de rugby.
Bijuteria anilor ’90, arena din Parcul cu Platani, vadul Cotrocenilor, zace într-o conservare dureroasă de aproape două decenii. Cochetul stadion cu o capacitate de puțin peste 14.000 locuri, cu ieșire spre Dealul Spirii și străzile care, cândva, formau cartierul Uranus, cu toate poveștile lui măturate de hulpava lamă a buldozerelor, se degradează. Ros de intemperii, zimții neiertători ai soarelui de vară și suflul unei nepăsări birocratice.
Aici, între creștetul de beton al Palatului Parlamentului și olanele caselor din Cotroceni este zona aristocratică a Bucureștiului.
Pe latura sudică a cartierului cu vile istorice elegante și copaci seculari, în spatele unor porți din fier masiv care se deschid doar după ce vizitatorii trecuți la catastif sunt consultați cu rigoare de un gardian care devine jovial după legitimare, se află arena de fotbal.
„Bine ați venit pe cochetul stadion din strada Doctor Staicovici”, așa se auzea, în weekend-uri cu etapă, din fibra tranzistorului, princepsul oricărei transmisiuni la „Fotbal Minut cu Minut”.
Stadionul a fost inaugurat în miezul anilor ’90, mai precis în 1995, avea alintul unei nocturne pe schelet metalic, cea mai puternică din țară la acel moment, și tabelă electronica ultramodernă. Pentru zorile încruntate ale tranziției noastre, totul reprezenta un lux. Aici a fost casa celor de la FC Național. Sau, mai pe sufletul rarilor fani ai echipei, Progresul București.
Scandarea bancarilor făcea deliciul Diviziei A în anii în care „bancarii”, cu vulcanicul Florin Halagian pe bancă și șapca lui cu Chicago Bulls pe creștet, încercau să frângă hegemonia Stelei. Un loc liniștit, chiar intim, în care fanii steliști, rapidiști sau dinamoviști zdrobeau, cu pâlnia decibelilor, aerul aristocratic al Cotrocenilor. Gazdele țineau piept, de fiecare dată, prin nelipsita orchestră „Los Platanos”.
FC Național a retrogradat în 2007, apoi a fost spulberată de spuza falimentului. Și ce ironie rânjește din vipla acestei situații, ea fiind echipa Băncii Naționale a României.
A rămas, conservat precum un Pripyat, stadionul. În Parcul cu Platani se joacă, uneori oină, sportul național și, mai nou, pe un gazon ars, mai mult fân decât iarbă, se pregătește naționala de rugby.
Decorul e dezolant, iar vegetația a cucerit, din loc în loc, treptele de beton. Rugina s-a întins precum o hidră, de la peluze, la tribuna 1 și s-a cocoțat pe picioroangele de metal întortocheat ale nocturnei. Tribunele care dădeau, cândva, un aer de arenă englezească, au rămas chele de scaune la peluza nordică. În partea cealaltă, la peluza cu tabela, rândurile sunt știrbe. La fel și la tribuna oficială, unde, pe fâșii întregi, scaunele ori lipsesc, ori sunt sparte.
Copertina ce acoperă tribuna care, în trecut, păzea spectatorii de ploi și arșiță, este ruptă din loc în loc, în timp ce masa presei a putrezit.
URMĂREȘTE, ÎN CLIPUL DE MAI JOS, REPORTAJUL VIDEO DIN COTROCENI
Arena se află în proprietatea BNR care, de fiecare dată când locului i se caută un rost, procrastinează în dulcele stil al instituțiilor de Stat.
Sub peluză, în discreția dalelor sărite zac magazii de nimicuri scoase din uz, cum ar fi felinare și diferite efecte distruse ale stadionului, în timp ce sub tribună, așteptând casarea, sunt mai multe mașini cu însemnele BNR ștanțate pe portiere.
Tot aici s-a aflat și un hotel pentru sportivi, în care echipa națională de fotbal se caza, la reunirile din trecut, în timp ce vestiarele au fost transformate în birouri pentru angajații BNR.
Fotbal se mai joacă doar în contextul unor miuțe, cupe de anturaj, între angajații Băncii Naționale.
De acest loc care azi a devenit muced se leagă amintirile generațiilor de microbiști. Progresiști, steliști, dinamoviști, rapidiști, suporteri ai echipei naționale și nu numai.
Steliștii au dus lupte intense cu Progresul București / FC Național, echipa care a încercat, în două sezoane, 1995-1996 și 1996-1997, fără succes, să le curmeze supremația celor șase titluri câștigate consecutiv. Dinamoviștii au cucerit două cupe ale României în Cotroceni, cu Oțelul în 2004 și Farul Constanța în 2005, plus o Supercupă, după un meci cu Steaua, victorie 3-2, partidă disputată tot în 2005. O altă bucurie a roș-albilor este legată de un alt derby cu rivalii din Ghencea, un succes clar, 3-0, în optimile Cupei României din 2022.
Dar aici, dinamoviștii și-au lăsat lacrimile. Prima dată după ce Benfica a întors scorul de pe Da Luz (0-1) și s-a impus, în Cupa UEFA 1999-2000: 2-0 în fața formației pe care o pregătea Cornel Dinu.
O amintire întipărită rămâne și disputa cu FC Bruges din preliminariile Champions League 2002 și gestul lui Giani Kiriță, care s-a întors după ce i-a căzut banderola de pe braț, la faza în care belgienii au înscris, prin omul său din marcaj, singurul gol al meciului.
În Cotroceni, Gino Iorgulescu, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a oferit o fază epică din istoria fotbalului românesc. La un meci FC Național vs Rapid disputat în 1999, fostul jucător al Sportului Studențesc, pe atunci președinte al gazdelor, a intrat pe gazon și l-a alergat, într-o cursă furibundă pe tot terenul, pe arbitrul Constantin Zotta, nemulțumit fiind de validarea unui gol înscris de giuleșteni.
Arena din Cotroceni a găzduit și meciuri la turneul final european de tineret disputat, în 1998, la București.