Nana Falemi, fostul jucător al formației din Ghencea timp de cinci sezoane, a rememorat pentru Prosport două întâmplări inedite din perioada în care era jucător activ la Steaua. Adept al disciplinei, fostul selecționer găsea și momente când îî surprindea pe jucători.
Interviu-eveniment cu Nana Falemi de ziua de naștere a lui Victor Pițurcă: „O stâncă de om. N-am întâlnit atâta încredere la niciun antrenor. Avea pretenții mari!”
„Prietenul meu Dinu Pescariu, fostul jucător de tenis, era în țară, între turneele pe care le disputa prin străinătate. Venise la mine în cantonament, în Ghencea, să povestim. Venise și cu o prietenă din cercul nostru, o fată de care îmi plăcea mult atunci și doar așa puteam să ne vedem și să stăm de vorbă.
După cum bine știți, Pițurcă era foarte dur cu activitățile extrasportive, ținea enorm la disciplină. Nu veneau deloc soțiile băieților la cantonament. Nici musca nu intra! – Nana Falemi
Cât stăteeam acolo eram doar noi, fotbaliștii și staff-ul tehnic. Și stăteam de vorbă, relaxați, pe aleea care duce spre vestiare. Și a trecut Pițurcă, mergea spre casă. Era după masă de seară.
Când l-am văzut, mă așteptăm să mă certe sau să ne taie întâlnirea. El dimpotrivă, ne-a salutat elegant, a dat mâna cu toată lumea, ne-a urat o seară frumoasă și a mers mai departe, super relaxat. Nu mi-a venit să cred! Nu îl știam așa. Zambeam toți trei, super încântați, după acel moment. Mi-a plăcut, că a fost gentleman”, ne-a declarat fostul internațional camerunez, cu cinci selecții în naționala „leilor neîmblânziți”.
„A mai fost o fază, concepută de Ciocoiu, Danciulescu și Miu. Fratele meu geamăn, Nomi, venea des să îmi aducă diverse lucruri, în cantonament. Și o dată băieții l-au păcălit pe Pițurcă spunându-i că fratele meu sunt eu și că n-am chef să mă antrenez în acea zi. Pițurcă, văzându-l pe frate-meu geamăn, a crezut că sunt eu pentru că semănăm perfect. Eu eram ascuns. Apoi ne-am amuzat. S-a amuzat și Pițurcă. A fost un moment tare. Am râs la maximum, toți. Ținea la glume, știa să le aprecieze”, a încheiat Fale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER