Cum a învățat Andrea Compagno limba română și cu ce i-a impresionat atacantul italian pe oamenii din staff-ul lui FCU încă de la primele sale zile în Bănie! | EXCLUSIV
Andrea Compagno, 26 de ani, a învățat să vorbească limba română la nici măcar un an de când sosise la U Craiova 1948.
Andrea Compagno, actualmente jucător la FCSB, este un caz special în fotbalul românesc. Pe lângă calitățile sale fotbalistice foarte bune, atacantul italian a impresionat în momentul în care a ajuns în România, mai bine spus în Bănie, și datorită culturii sale.
Iar alb-albaștrii chiar au rămas impresionați la maximum de Andrea Compagno față de un alt italian care se afla atunci la U Craiova 1948, Nicolo Napoli.
„Este incredibil! Nicolo Napoli a lucrat în România mai bine de 15 ani și vorbește în limba română în ultimul hal, iar Compagno în nici mai puțin de un an a avut voința să învețe să vorbească bine limba noastră. Ne era și jenă când îl vedem pe Napoli că se duce la interviuri și vorbește în românește, iar apoi se face bășcălie de el în studiourile TV pe tema acestui subiect. Conferințele de presă erau un chin pentru Napoli și uneori chiar îi spuneam să vorbească mai bine în italiană. Toți râdeau de noi când îl vedeau pe Napoli cum vorbește românește după 15 ani de lucrat la noi în țară. În schimb, Andrea Compagno ne-a impresionat pe toți”, a comentat pentru ProSport un membru din staff-ul lui FCU.
Cum a învățat Compagno limba română și cu ce i-a impresionat atacantul italian pe oamenii din staff-ul lui FCU. Atacantul italian și prietena lui au învățat amândoi să vorbească limba noastră
Dar de când au rămas oficialii lui FCU impresionați de Andrea Compagno? Ei bine, ProSport a aflat că la început Andrea Compagno a stat vreo trei săptămâni în probe la U Craiova 1948 până când acesta să fie evaluat cu exactitate de oamenii din staff-ul tehnic al oltenilor.
Atacantul italian se cazase la fostul cantonament al celor de U Craiova 1948. Iar la un moment dat un om din staff-ul lui FCU a mers la Compagno în cameră să îi comunice ceva în legătură cu programul echipei. Personajul respectiv a rămas impresionat după ce fostul atacant al lui Adrian Mititelu fusese găsit în cameră cu aproape 20 de cărți pe masă și pe pat. Unele dintre ele erau în limba română pentru ca Compagno să încerce să învețe românește încă din primele sale zile în Bănie. Asta în comparație cu Nicolo Napoli, cel care avea 15 ani de lucrat la noi în țară.
Ulterior, Compagno a semnat cu Știința și s-a mutat într-un apartament închiriat. Alături de el a venit în Craiova și prietena sa. Însă surse ProSport ne-au dezvăluit că și aceasta le-a oferit oltenilor o adevărată surpriză. Partenara de viață lui Andrea a învățat la rândul său foarte repede românește, iar Compagno exersa cu ea și mai bine vorbirea în limba română.