Cum a reacționat liderul FCSB, după ce Gigi Becali i-a luat banderola de căpitan pentru că „vorbea prea mult”

Foto: ProSport / Mihai Pop
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali i-a luat banderola de căpitan pentru că „vorbea prea mult”, iar liderul de la FCSB a avut o reacție prin care a surprins pe toată lumea.

Ciprian Tătărușanu nu a avut niciun fel de probleme când Gigi Becali i-a luat banderola de căpitan de echipă, continuând să se pregătească la fel de mult.

Ce reacție a avut jucătorul căruia Gigi Becali i-a luat banderola de căpitan la FCSB pentru că „vorbea prea mult”

Retras din activitate în luna septembrie, fostul portar Ciprian Tătărușanu a jucat la echipa lui Gigi Becali între iulie 2009 și iulie 2014. La un moment dat, patronul echipei roș-palbastre a decis să-i ia banderola de căpitan, deoarece vorbea prea mult, dar Tătărușanu nu s-a supărat. Detalii a dat antrenorul cu portarii Florin Tene.

„Are o personalitate foarte puternică, un băiat foarte serios. Un băiat foarte drept, direct. Îmi aduc aminte, el mereu avea clinciuri cu patronul, Gigi Becali, cu cine mai era pe la Steaua pe acolo… pentru că lui dacă i s-a promis ceva, așa trebuie să fie.

La un moment dat, Becali i-a luat banderola pentru că vorbește prea mult. Căpitanul de echipă trebuie să vină să vorbească și el nu vorbea pentru el, ci pentru băieți. Nu s-a supărat. S-a pregătit. Nu l-a deranjat cu nimic. Mi-a zis: «Nea Florine, nu e nicio problemă. Eu îmi fac treaba, muncesc în continuare»”, a spus Tene, potrivit sport.ro.

Tătărușanu a jucat de 74 de ori pentru naționala României, fiind integralist în toate meciurile de la EURO 2016

Ciprian Tătărușanu a transmis, pe 11 septembrie, că se retrage din activitate, după o carieră în care a jucat la echipe ca AC Milan, Olympique Lyon, Fiorentina sau Nantes.

A jucat peste 100 de meciuri în cupele europene, evoluând cu Steaua în grupele Europa League și Champions League. Cu echipa lui Gigi Becali a câștigat titlul în sezoanele 2012/2013 și 2013/2014, dar mai are în palmares o Cupă a României și o Supercupă.

De asemenea, Tătărușanu a jucat de 74 de ori pentru naționala României, în 2010 și 2020. A fost integralist în toate meciurile jucate de națională la EURO 2016 în Grupa A: 1-2 cu Franța, 1-1 cu Elveția și 0-1 cu Albania.

Tene spune că Tgătărușanu este unul dintre cei mai titrați portari pe care i-a avut România vreodată

Fostul portar român a evoluat în ultima perioadă la Abha, din Arabia Saudită, după ce și-a încheiat experiența de trei ani de la AC Milan, alături de care a cucerit un titlu, în sezonul 2021/2022.

„Eu cred că este unul dintre cei mai titrați portari pe care i-a avut România vreodată. Să joci la AC Milan, să joci la Nantes, la Fiorentina… să joci la echipele mari din Europa, să joci la naționala României… eu cred că unul dintre cei mai titrați portari români.

Și drept dovadă, cu firea și caracterul lui a ajuns la cele mai bune echipe de fotbal din lume. Foarte curajos. Eu l-am antrenat ultima dată, când a plecat la Fiorentina, în ultimul an.

A avut mai multe oferte atunci, din toată Europa, dar el a preferat Italia, un oraș frumos, o echipă mare. A făcut performanță, a jucat meci de meci, a contribuit la progresul echipei”, a mai spus Tene.

Publicat: 04 10. 2024, 19:43