Cum a reacționat presa internațională, după tragerea pentru EURO U21: „Olanda se va duela cu Germania pentru șefia grupei!”
România U21 a picat în grupă cu Germania, Olanda și Ungaria, la Campionatul European de Tineret. Imediat după încheierea tragerii la sorți, presa internațională a reacționat, oferind primele impresii.
Băieții lui Adrian Mutu vor debuta, la EURO U21, contra Olandei, pe data de 24 martie.
România U21 s-a califcat la Campionatul European, după ce s-a clasat pe locul 2, în grupa 8, de la turneul preliminar.
Cum a reacționat presa internațională, după tragerea pentru EURO U21
Jurnalștii din Olanda le vâd pe România și Ungaria ca fiind „verigile slabe” ale grupei A. Aceștia consideră că naționala Olandei și cea a Germaniei se vor lupta pentru „șefia grupei”.
De Telegraaf: „Juniorii olandezi se întâlnesc cu Germania, Ungaria și România la Campionatul European. Rămâne de văzut de câți jucători vor fi lăsați la naționala de seniori, pentru preliminariile CM 2022. Indiferent de deciziile selecționerilor, având în vedere că din grupă mai fac parte adversari precum Ungaria și România, Olanda se va duela cu Germania pentru șefia grupei”, scriu olandezii.
Inclusiv ungurii sunt de părere că Olanda și Germania sunt favorite la câștigarea grupei, însă sunt bucuroși că tinerii lor jucători vor înfrunta, pe teren propriu, adversari de top.
Nemzeti Sport: „Germania, Olanda și România, adversarele Ungariei la Euro U21. Este clar că Germania și Olanda sunt favoritele grupei, dar să nu uităm că România a ajuns până în semifinale la ediția precedentă. Acest turneu final va fi o ocazie unică pentru jucătorii noștri de a înfrunta adversari de top din Europa, pe teren propriu”, scriu vecinii din Budapesta.
Jurnaliștii germani au remarcat faptul că România le este un adversar cunoscut. România U21 și reprezentativa Germaniei s-au întâlnit la Campionatul European de Tineret, de anul trecut, însă, atunci, nemții au avut câștig de cauză, reușind să se impună cu 4-2, în semifinalele competiției.
Kicker: „Băieții lui Stefan Kuntz vor evolua în Grupa A, cu Ungaria, România și Olanda. România și Germania s-au întâlnit și la ediția precedentă, în Italia. Românii au condus atunci la pauza semifinalei, scor 2-1, dar golurile marcate în prelungiri de Luca Waldschmidt și Nadiem Amiri au adus victoria Germaniei”, scriu nemții.