Cum a trăit Dinu Gheorghe drama Rapidului: când clubul începea picajul spre faliment, „Vamă” încasa 9.167 de euro net pe lună în Giulești. Detaliile unui contract mănos. Azi, „Vamă” ar da iar o mână de ajutor | ACTE

Dinu Gheorghe, director general la Rapid în perioada când clubul acumula datorii colosale și se îndrepta vertiginos spre insolvență, a câștigat lunar 9.167 de euro net pentru prestația sa. Fostul oficial, care azi manifestă din nou un viu interes pentru ce se întâmplă în Giulești, a făcut parte din conducerea clubului și anul trecut, în momentul în care Rapid a dat faliment.

Contractul încheiat în 10 iunie 2010 între Dinu Gheorghe și SC FC Rapid SA, act pe care ProSport a reușit să-l obțină, conține amănunte uimitoare, relevante pentru structura organizatorică din fotbalul românesc.

Dinu Gheorghe a semnat cu SC FC Rapid SA, pe atunci patronat de George Copos, un angajament pe patru ani. Directorul general primea, prin delegație, puteri totale în interiorul clubului. I s-a încredințat conducerea operativă a Rapidului: organizarea, conducerea și gestionarea activității. Salariul era pe măsură.

> Remunerația lunară era de 9.167 de euro net, echivalentul în lei la cursul BNR din ultima zi a lunii precedente;

> I se permitea să semneze contracte de până la 50.000 de euro fără să fie nevoie de avizul Consiliului de Administrație;

> Să facă lunar cheltuieli de protocol în valoare de 2.500 de euro;

> În cazul calificării în grupele Ligii Europa, cheltuielile de protocol se suplimentau cu 40.000 de euro.

> În cazul calificării în grupele Ligii Europa, directorul general urma să încaseze o primă de obiectiv de 110.000 de euro net.


Pagina 3 a contractului semnat între Dinu Gheorghe și Rapid în 2010

Bugetul anual al Rapidului, pe care Consiliul de Administrație se obliga să i-l pună la dispoziție lui Dinu Gheorghe, era de 5,5 milioane de euro. Acesta avea, în schimb, obligația de a respecta bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul de Administrație.

„Vamă” a condus Rapid, în acest mandat, mai bine de un an. A plecat în iarna 2011-2012, alungat de patronul George Copos, care-i reproșa activitatea necorespunzătoare. Clubul naviga la mijlocul clasamentului, jucătorii erau neplătiți de aproape un an, datoriile ajunseseră la 29,5 milioane de euro. Câteva luni mai târziu, Rapid își cerea insolvența.

Totuși, directorul general a reușit cumva să se pună la adăpost de Apocalipsa din Giulești și chiar mai mult decât atât. În urmă rămâneau, în contabilitatea clubului, acte care atestau că Dinu Gheorghe încasase și 100.000 de euro sub formă de avans spre decontare, bani nereturnați și nejustificați în vreun fel. Fostul lichidator judiciar, Aurel Brihac, l-a dat în judecată și a încercat să recupereze pabuga. Între timp, însă, patronii au cerut și au obținut în instanță înlocuirea acestuia – a patra schimbare de administrator din 2014 încoace. Noul lichidator, firma Sierra Quadrant, numită de judecătoare la propunerea familiei Moraru, a pierdut procesul și Dinu Gheorghe a scăpat de plată.


Fișa din contabilitatea Rapidului falimentar care arată sumele luate de Dinu Gheorghe din contul clubului și datele la care s-au făcut aceste avansuri spre decontare

Interesant este că, în ultimele săptămâni, „Vamă” pare din nou interesat de ce se întâmplă în Giulești. Folosește uneori persoana întâi plural, în discursul de la DigiSport (unde este invitat în emisiuni), atunci când se referă la AFC Rapid, formație aproape promovată în Liga 4. Pe parcursul discuțiilor, dă de înțeles că este apropiat de acest club care a pornit astă-vară din ultimul eșalon valoric. Mai mult, într-un articol publicat în „Gazeta sporturilor”, jurnalistul Decebal Rădulescu a descris un plan al lui Dinu Gheorghe de a lua Rapidul de la suporterii care-l susțin acum și de a-l readuce în prim-plan pe George Copos. Fostul director general și-a manifestat disponibilitatea de a prelua frâiele, dacă va fi rugat.

Publicat: 03 05. 2017, 09:37
Actualizat: 03 05. 2017, 09:38