Cum arată FCSB, la primul meci după plecarea lui Dennis Man! Toni Petrea trimite pe teren cu Poli Iași formula anunțată de Gigi Becali

Cum va arata primul 11 al FCSB dupa plecarea lui Dennis Man
Vezi galeria foto - 7 poze

Toni Petrea a ales formula de joc, la primul meci după plecarea lui Dennis Man. Octavian Popescu va urca în linia de atac, așa cum a anunțat Gigi Becali imediat după transferul lui Man la Parma.

FCSB primește vizita ultimei clasate, Poli Iași. Toni Petrea speră să mai pună trei puncte în clasament, mai ales că urmează derby-ul cu Dinamo.

Va fi primul meci după plecarea lui Dennis Man la Parma, transfer în urma căruia Gigi Becali s-a ales cu suma record de 13 milioane de euro.

Cum arată FCSB, la primul meci după plecarea lui Dennis Man! Toni Petrea trimite pe teren cu Poli Iași formula anunțată de Gigi Becali

„Mi-a făcut Dumnezeu echipa”, spunea Gigi Becali imediat după plecarea lui Dennis Man. Patronul își făcea griji că nu îi va putea găsi loc lui Darius Olaru, în contextul ascensiunii lui Tavi Popescu.

Toni Petrea a ținut să nu își contrazică patronul, iar „perla” Octavian Popescu a urcat în linia de atac, alături de Florin Tănase și Florinel Coman.

Iată primul 11 pentru meciul cu Poli Iași:

FCSB: Vlad – Ov. Popescu, I. Cristea, Miron, Radunovic – Olaru, Șut, Oaidă – Oct. Popescu, Fl. Tănase, Coman
Rezerve: Straton, Crețu, Simion, Moruțan, Nedelcu, Soiledis, Vînă, Buziuc, Perianu

În linia de atac a FCSB ar putea intra și Olimpiu Mourțan, dar acesta abia a revenit după accidentarea suferită în Turcia.

„Acum va pleca Dennis Man și va juca Moruțan în dreapta, care e de aceeași valoare. Bine, Moruțan nu prea marchează, Man era goleador. Sau joacă Tavi Popescu, am înțeles că cel mai bine se simte în dreapta.

Acum că a plecat Man e mai ușor să faci echipa, aveam șase jucători de atac pe care nu îi puteam scoate, nu mai aveam loc de închizător, trebuia să-l punem pe Olaru închizător. Vorbeam cu Meme și spuneam că nu putem să-i scoatem pe Man, Coman, Tănase, Olaru, Moruțan, Popescu. Așa a făcut Dumnezeu echipa”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Tavi Popescu, la ora asta, e mai tare decât Coman și Man! El e geniu! Eu când mă uitam la Messi și Neymar ziceam că joacă îngerii. Când joacă Tavi Popescu, joacă îngerii pentru el. Nu se va mișca fără 100 de milioane! Se naște unul ca el la 30 de ani. Nu joacă el, joacă îngerii pentru el.
Gigi Becali

Publicat: 30 01. 2021, 19:09
Actualizat: 30 01. 2021, 19:12