Dan Petrescu (54 de ani) a dezvăluit cum i-a pedepsit pe jucătorii de la CFR Cluj atunci când încalcă regulamentul impus de el.
După ce a făcut-o campioană pe CFR Cluj și în sezonul 2021 – 2022, Dan Petrescu a dezvăluit ce măsuri dure a luat împotriva jucătorilor care au încălcat regulamentul la campioana României.
Antrenorul în vârstă de 54 de ani susține că obișnuiește să le dea cartonașe jucătorilor săi, iar cei care văd „roșu” au probleme grave.
Dan Petrescu a comentat și despre situația lui Claudiu Petrila, jucător care a întârziat la antrenamentul campioanei României după nunta lui Valentin Costache și susține că nu are o relație foarte bună cu fotbalistul pe care CFR Cluj vrea să-l vândă cu zece milioane de euro.
Mai mult, „Bursucul” a dezvăluit că Gabriel Debeljuh este fotbalistul de la CFR Cluj care a fost penalizat după ce ar fi sărit la bătaie.
„Doamne-ferește!, eu cu Petrila n-am avut niciodată nimic, am fost într-o relație excelentă. Atunci a întârziat 5-10 minute la antrenament, dar s-a făcut un scandal. Eu la 5-10 minute îi iert, toată lumea știe. Bine, să nu se întâmple de 10 ori. Eu dau mereu cartonașe galbene. Dacă e al doilea, e roșu și atunci e greu să mai joace”, a spus Dan Petrescu, conform GSP.ro.
„Făceam asta și al Urziceni. Acolo am dat și un roșu, unui armean, nu știu ce a făcut. Lui Debeljuh i-am dat galben. Dacă jucătorul mă înjură, dar intră în teren și dă două goluri, mă fac că nu l-am auzit. Dar să fie bun, să facă ceva. Nu mi-au plăcut niciodată jucătorii care dau prea mult din gură. Eu muncesc de dimineață până seara, respect jucătorii, ei mă respectă pe mine. Cel mai bun exemplu e Ciprian Deac. El vorbește puțin, dar muncește non-stop la 36 de ani. Și cred că e cel mai bun jucător din istoria CFR, el și Camora, prin ce au făcut la clubul ăsta”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER