Edi Iordănescu a părăsit banca tehnică a naționalei României după participarea la turneul final de Campionat European din Germania. În ciuda faptului că a realizat o performanță majoră alături de „tricolori”, reușind să califice naționala în fazele eliminatorii ale unii turneu major după 24 de ani, Iordănescu a preferat să renunțe la postul de selecționer.
S-a speculat că Edi Iordănescu a luat alegerea de a lua o pauză, însă părerile sunt împărțite. Florin Prunea, fost component al „Generației de Aur”, consideră Federația Română de Fotbal vinovată pentru plecarea lui Iordănescu de la „cârma” naționalei.
Florin Prunea (55 de ani) este de părere că Răzvan Burleanu și conducerea federației au făcut prea puțin pentru a-l convinge pe Edi Iordănescu să își prelungească contractul. Fostul internațional spune că, foarte probabil, oferta de reînnoire de contract a fost jignitoare pentru fiul lui Anghel Iordănescu: „Eram convins că nu va continua. După ce a calificat naționala la EURO 2008, Pițurcă avea salariu 35.000 de euro.
L-au chemat Ionuț Lupescu și cu Mircea Sandu a doua zi la Federație și i-au făcut imediat 50.000 de euro. Să îi arate că îl vor. Eu nu înțeleg de ce președintele FRF nu a făcut asta cu Edi.
Mi se pare jenant (n.r. – faptul că lui Edi Iordănescu i s-ar fi propus o mărire a salariului cu 5000 de euro) Când aduci 12.5 milioane de euro, faci ceva. Faci orice e posibil că îl dorești. Nu îi dai 5.000 în plus. Dacă au făcut așa ceva e jenant.
Îi arăt antrenorului că îl vreau. Îi fac un contract pe care nu îl poate refuza. Nu e posibil ca președintele să câștige mai mult decât selecționerul. E o anomalie. Nu există așa ceva, să îi dai 5.000 în plus. E o jignire.”, a spus Florin Prunea, pentru DigiSport.
Chiar dacă discuțiile în urma plecării lui Edi Iordănescu vor continua în spațiul public pentru o perioadă, trebuie să notăm faptul că performanțele realizate de Iordănescu au venit într-un moment crucial pentru națională.
Edward Iordănescu a calificat România la un turneu final după 8 ani de absență și a reușit să ducă naționala în fazele eliminatorii după 24 de ani. Aceste performanțe vin în contextul unui început slab pe banca naționalei, Iordănescu fiind fără victorie în primele 7 meciuri de pe banca „tricolorilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER