Dan Petrescu a povestit cum s-a trăit, în vestiarul CFR-ului, partida câștigată de naționala României de handbal feminin în fața reprezentativei Ungariei.
În timpul partidei câștigate de România în fața Ungariei, Dan Petrescu i-a cerut s iasă afară din biroul său directorului sportiv Cristi Panin, pentru a îndepărta ghinionul. Panin a revenit la finalul partidei pentru a se bucura alături de Petrescu. „Bursucul” a adăugat faptul că în vestiarul campioanei s-au auzit țipete, de parcă CFR ar fi câștigat campionatul.
„A fost sărbătoare în vestiar, s-a țipat, s-a urlat, parcă luase campionatul CFR. Au avut spirit cei din cabină. Mie îmi venea să plâng la final. România e România, ne dorim să câștige. Cristina Neagu e Hagi al fotbalului, a dat iar goluri. Bravo, fetelor, felicitări! Nu mai avem handbalistele din trecut, dar spiritul face minuni. De când mă uit la handbal, n-am câștigat niciun meci. L-am dat afară pe Panin de la mine din birou, i-am zis să vină la final. Când s-a terminat, era să spargă ușa! Mereu mă uit la meciuri și aleg meciurile greșite. Uite că de data asta a fost bine!„, a declarat Dan Petrescu.
Naționala României a suferit în prima repriză, scorul de la pauză fiind 10-16 în favoarea Ungariei. Însă fetele antrenate de Thomas Ryde au avut o revenire senzațională, astfel că meciul s-a terminat cu scorul 28-27.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER