Cum se poziționează președintele CS Dinamo cu privire la proiectul de lege propus de Vasile Dîncu. „Nu ne interesează la nivel de fotbal”. Noi detalii despre fuziunea cu formația din Liga 2, dar și stadiul demolării arenei din „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV

Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a vorbit despre proiectul de lege propus de Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, în exclusivitate pentru ProSport. Cel care deține frăiele clubului Ministerului de Interne a subliniat care sunt interese CS-ului cu privire la o eventuală aprobare și a vorbit despre fuziunea care ar putea să aibă loc chiar din sezonul viitor cu formația din Liga 2. În plus, a oferit noi detalii cu privire la demolarea stadionului din „Ștefan cel Mare”.

„Nu ne interesează această lege cu privire la fotbal. Totuși, trebuie să existe armonie între privat și stat”

Pe lângă CSA Steaua, club departamental înscris la Liga 2, dar fără drept de promvoare în Superligă, și CS Dinamo ar putea beneficia de pe urma eventualei aprobări a proiectului de lege propus de Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.

În exclusivitate pentru ProSport, Ionuț Popa, președintele CS-ului, a vorbit despre interesele pe care le are clubul MAI-ului cu privire la această lege.

Cei de la CSA au făcut acest demers pentru că sunt nevoiți, au o echipă de fotbal la Liga 2. Pe noi nu ne interesează, întrucât avem o echipă la Liga 3 și nu vrem să avem fotbal în prima ligă din România. Formația din Liga 2, SC Dinamo, continuă activitatea fotbalistică. Fanii au revendicat-o acum ani de zile și nu putem schimba acest lucru peste noapte. Trebuie să respectăm acest aspect. Fotbalul trebuie să se ducă într-o direcție profesionistă, dar din punct de vedere juridic.  În ceea ce privește celelalte secții de la noi și anume handbal, baschet, polo, volei masculin, volei feminin, în eventualitatea înființării unei ligi profesioniste de către federații, vom fi în imposibilitate de participare. Și nu doar noi, ci multe cluburi din România. Și Steaua, și CS Rapid, și cluburile susținute de Primării sau Consilii Locale. Pe noi ne interesează legea pentru celelalte secții. Sunt de acord cu legea în forma propusă spre modificare, dar cu un singur amendament pentru fotbal: propun ca și echipele departamentele să aibă posibilitatea să participe în prima ligă, dar bugetul să fie exclusiv din mediul privat. Practic, în cazul Stelei, Clubul Sportiv al Armatei să asigure doar infrastructura. Pe noi ne interesează legea din perspectiva celorlalte sporturi.”

A continuat spunând că „și eu îmi doresc privat, dar să existe armonie. Privatul trebuie să respecte și el interesele statului român. Toate părțile trebuie să stea la masă: MTS, Comitetul Olimpic, privatul, departamentalii și să găsească o armonie ca să funcționeze în interesul tuturor. În mandatul meu de la CS Dinamo, de trei ani, au ajutat sportul, în ordinea următoare, statul, suporterii și de-abia mai jos, privatul. E inadmisibil să fie echipe susținute de suporteri, iar privatul să nu se implice.”

„Noi vrem să fuzionăm cu echipa din Liga 2, suntem în discuții avansate”

Președintele CS Dinamo a vorbit și despre rolul secției de fotbal care activează la Liga 3 și, surpriză, despre fuziunea pregătită cu SC Dinamo, clubul din Liga 2.

Obiectivul nostru nu a fost să promovăm în Liga 2. Noi am vrut să creștem jucători de la U17 și U19 și, din raportul înaintat către Federație, cred că am debutat destui copii. Vrem să fuzionăm cu echipa din Liga 2 la nivel de academie. Suntem în discuții avansate pentru a face o singură academie puternică. Practic, formația din Liga 3 ar rămâne o echipă secundă, Dinamo 2. Noi am asigura infrastructura, adică baza sportivă și stadionul, și am gestiona academia, evident, împreună cu ei. Vom fi un întreg. Implicarea statului, adică a CS-ului, va fi la nivel de copii și juniori, ca o pepinieră. Ei, SC Dinamo, s-ar ocupa de echipa de seniori în prima ligă, să sperăm, și, în anii următori, în competițiile europene. Ulterior, într-o logică normală, ar urma să vină mulți sponsori, un stadion nou și o academie modernă. Repet, pe noi, la CS Dinamo, nu ne interesează fotbalul pentru a promova în prima ligă.”

Președintele CS Dinamo și Andrei Nicolescu, unul dintre acționarii majoritari ai „câinilor” din liga secundă, discută constant în ultima perioadă, după cum a declarat Ionuț Popa.

Am discutat cu domnul Nicolescu și am ajuns la un acord că avantajează ambele tabere. Atât pe noi, că o să fim văzuți, la CS Dinamo, ca profesioniști, dar și pe ei, pentru că asocierea ar urma să fie mai facilă. Avem mai multe oportunități împreună. Săptămâna viitoare vom mai avea o discuție cu avocații pentru partea juridică. Trebuie făcut un ONG care să fie asimilat de FIFA clubului-mamă. Academia trebuie să fie asimilată de către FIFA, chiar dacă noi o gestionăm. Trebuie să vorbim și la Federația Română de Fotbal. Cam din sezonul viitor, ar trebui să funcționăm pe acest plan.”

„Nu avem nicio problemă din cauza domnului Badea și a acelei ruine din fața Complexului Sportiv”

Pe final de dialog, Ionuț Popa a vorbit și despre demolarea stadionului din „Groapă” și construirea unuia nou. În plus, a dat asigurări suflării dinamoviste că nu există probleme cu Nicolae Badea din acest punct de vedere.

Cel mai important demers, pentru noi, acum, este stadionul. Am citit că am avea ceva probleme cu domnul Badea din cauza acelei ruine din fața Complexului Sportiv, dar nu se pune problema. Legat de stadion, cam acum, în aprilie, pe parte de proiectare, trebuie să se dea toate calculele: instalații tehnice, electrice, fier, pentru a vedea prețul stadionului. Așteptăm costul estimat pentru Hotărârea de Guvern și un cost estimat pentru demolare. Astfel, am finaliza caietul de sarcini. Sper, din totul sufletul, să reușim până în septembrie.”

  • 1951 este anul în care a fost ridicat actualul stadion din „Ștefan cel Mare”. 15.000 de spectatori poate găzdui bătrâna arenă.
Publicat: 15 04. 2023, 18:06
Actualizat: 15 04. 2023, 18:36