Leonida Antohi, președintele Consiliului Director al celor de la Poli Iași, a dezvăluit cum se prezintă terenul pentru derby-ul etapei a 16-a a Ligii 1 Betano dintre ieșeni și cei de la FCSB.
„A ieșit soarele, sunt două grade Celsius cu plus. Am mobilizat multă lume, am pus o folie și când o scoatem va bate soarele, iar terenul va fi acceptabil. Se poate juca în condiții bune”, a spus Antohi la Digi Sport.
Conducătorul ieșenilor a explicat și care e situația la club, acolo unde sunt conflicte între diferite tabere. „Eu m-am ocupat de vestiar, de echipă ca să nu fie deranjată, să nu intre în așa zisele confilcte ale conducerii. Au fost declarații nefericite din o parte și alta. Ne-am adunat în Consiliul Director și săptămâna viitoare finalizăm totul…
Selymes (n.red. – directorul sportiv), am doar cuvinte frumoase despre el, dar s-au adus jucători cam mulți 33, 34, avem trei echipe…Stoican nu a putut să lucreze, a avut un cuvânt mai puțin de spus și de aici a început totul…E prematur să spun ce se întâmplă după meciul cu FCSB, dar avem încredere că indiferent de rezultat nu va pleca nimeni”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER