Cum va arăta Corvinul Hunedoara după eliminarea din Europa! Luni a fost seara decisivă și avem toate detaliile de ultimă oră în privința contractelor: „Cu excepția celor trei”! O vedetă este gata să revină la revelația din Superliga. EXCLUSIV
Corvinul Hunedoara a convins aproape tot lotul să semneze prelungirea contractelor, după ce s-a trecut la o societate de drept privat în ultimele zile.
Așa cum era de așteptat, Buș, Ubbink și Roger nu vor mai continua la formația din Liga 2, aceștia jucând ultimul meci pentru Corvinul pe terenul celor de la Astana, în turul al treilea preliminar din Conference League.
Corvinul Hunedoara, gata de promovarea în Superliga: „Au semnat toți, cu excepția celor trei!”
Corvinul Hunedoara a părăsit cupele europene, iar de acum toate forțele se concentrează pentru următorul obiectiv important din istoria clubului: revenirea după o perioadă foarte lungă în elita fotbalului românesc.
Trecerea la noua societate s-a făcut deja la Hunedoara, iar echipa se pregătește de primul meci pe plan intern, în Cupa României. Astfel, în frunte cu Alexandru Neacșa, toți jucătorii aflați de o bună bucată de timp la Corvinul au semnat prelungirea contractelor și visează la meciurile tari cu FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Veniți să ajute echipa să atace chiar o prezență în grupele cupelor europene, Sergiu Buș, Roger și Desley Ubbink se vor despărți de cei de la Corvinul, care n-au jucat până acum vreun meci în Liga 2. Brazilianul se va întoarce în cel mai scurt timp la U Cluj, club de unde a fost împrumutat de câștigătoarea Cupei României pentru meciurile tari din Europa League și Conference League. Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău trece printr-o perioadă excelentă, iar victoria cu Sepsi, scor 3-0, a dus-o la doar două puncte de liderul Universitatea Craiova.
„Au semnat toți jucătorii, cu excepția celor trei. Buș, Roger și Ubbink au venit doar pentru perioada în care am evoluat în Europa”, a spus Florin Maxim, pentru ProSport.
Din informațiile noastre, jucătorii rămași la Hunedoara au semnat noi înțelegeri valabile pentru cel puțin doi ani.
Corvinul Hunedoara, șase meciuri în Europa după cucerirea Cupei României
Deși a cedat la o diferență de cinci goluri cu Astana, Corvinul Hunedoara se poate lăuda cu un parcurs peste așteptări în cupele europene.
Echipa lui Florin Maxim a reușit să treacă de Paksi, vicecampioana Ungariei, a pierdut apoi dramatic dubla cu Rijeka, iar apoi a cedat cu Astana, nereușind să atingă play-off-ul Conference League.
Astfel, țara noastră mai este reprezentată doar de FCSB și CFR Cluj, roș-albaștrii fiind siguri de prezența în grupele unei cupe europene. Campioana o va întâlni în dublă manșă pe LASK Linz, în timp ce formația pregătită de Dan Petrescu se va lupta cu Pafos, formație din Cipru.