Cum va arăta primul „11” al FCSB după plecarea lui Dennis Man la Parma! Gigi Becali i-a făcut echipa lui Toni Petrea, în direct: „Copilul Tavi Popescu se simte mai bine în dreapta, Moruțan va fi în locul lui Man”

Cum va arata primul 11 al FCSB dupa plecarea lui Dennis Man
Vezi galeria foto - 6 poze

Gigi Becali deja i-a trasat sarcini lui Toni Petrea după transferul lui Dennis Man la Parma. Patronul FCSB spune că Olimpiu Moruțan îi va lua locul în teren golgheterului din Liga 1. Octavian Popescu va fi noua mare miză a omului de afaceri.

Dennis Man este deja în drum spre Parma. Gigi Becali a dezvăluit noile detalii ale transferului. A renunțat la o parte din bani, astfel că mutarea a ajuns la 13 milioane de euro. Presa din Italia acordă spații largi celui mai scump transfer realizat vreodată de o echipă din România.

FCSB a găsit și înlocuitor pentru Sergiu Buș. Ante Vukusic este la București și va semna cu echipa lui Toni Petrea.

Cum va arăta primul „11” al FCSB după plecarea lui Dennis Man la Parma! Gigi Becali i-a făcut echipa lui Toni Petrea, în direct

Întrebat despre cum va gestiona suma imensă pe care o primește în schimbul transferului lui Dennis Man, Gigi Becali a spus că mare parte din bani vor intra în conturile lui. Are de recuperat sume mari din împrumuturile făcute echipei!

Patronul FCSB spune că o parte din bani vor fi investiți în aducerea de noi jucători de perspectivă.

„Banii îi trag eu. Acuma cu siguranță, nu mai contează. Dacă iei 13 milioane, mai dai 1-2 să iei un jucător. Ăsta, atacantul, se ocupă Meme, etapa viitoare joacă.

Ce facem noi cu Olaru? Tre să jucăm cu Olaru închizător?! Și acum, mi-a dat Dumnezeu, pleacă Man, și o să joace Moruțan dreapta acolo, dar e posibil să se ducă și Tavi pe dreapta, că cică se simte mai bine în dreapta. Mi-a făcut Dumnezeu echipa”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Ce profit uriaș a făcut patronul FCSB cu Dennis Man

Transferul lui Dennis Man reprezintă o lovitură uriașă dată de Gigi Becali. Patronul lui FCSB va obține un profit uriaș după vânzarea jucătorului la Parma, echipă aflată pe penultimul loc în Serie A.

„Cu Man am cheltuit 250.000 plus salariile lui… Dacă scad câți bani dau la UTA, 11% din transfer, cu totul … deci vreo 11 milioane câștig.

Vă zic eu că dacă nu se întâmpla cu pandemia vorbeam de 500-700 de milioane, cu Mbappe, ăștia. Acuma, când pandemia se oprește, vor exploda prețurile”, a mai spus Gigi Becali.

Publicat: 27 01. 2021, 23:17
Actualizat: 27 01. 2021, 23:24