Ion Toma, antrenor la Steaua II, este de părere că tânărul Gabriel Simion ar putea deveni un jucător important pentru echipa mare. Cei din conducerea Stelei l-au lăudat pe mijlocașul de 18 ani.
Gigi Becali a dezvăluit că Simion este unul dintre puștii de la echipa a doua care ar putea face pasul la seniori. Jucătorul de 18 ani poate evolua atât ca mijlocaș la închidere, cât și ca fundaș dreapta. Ion Toma, antrenorul său de la Steaua II, susține însă că postul de mijlocaș la închidere i se potrivește mai bine și crede că ar putea face carieră pe acest post.
„Este un jucător foarte bun, un puști de viitor. Eu îi prevăd un viitor frumos. Este genul lui Pintilii, cred că va fi un jucător de bază la Steaua. Este foarte serios, nu are o tehnică foarte bună, dar stă bine pe picioare, vede bine jocul.
El este mijlocaș la închidere, acolo în fața fundașilor, sau mijlocaș central, eu așa îl văd, nu ca fundaș dreapta. Are viteză, forță, e un jucător foarte bun; este și foarte cuminte. Este extraordinar de serios, foarte echilibrat. Un jucător cu fizic, l-am luat de la Mircea Eliade. Are inteligență în joc”, a declarat Ion Toma pentru DigiSport.
Gabriel Simion a fost luat de mai multe ori în lotul echipei mari și și-a făcut debutul cu FC Botoșani, în Cupa Ligii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER