În primăvara lui 1989, cu doar câteva luni înaintea Revoluției, tensiunea dintre Armată și Securitate atinsese paroxismul, iar acest lucru era evident și pe terenul de fotbal, acolo unde se înfruntau Steaua și Dinamo. Așa a ajuns Cupa din ultimul an al comunismului în România să se joace la Brașov.
Finala Cupei din 1988 se întrerupsese în ultimele minute, la 1-1, roș-albaștrii bătându-l măr pe arbitrul care indicase ofsaid și retrăgându-se de pe teren la ordinul lui Valentin, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Meciul de campionat din returul ediției 1988-1989 s-a lăsat cu un scandal și mai mare, Steaua învingând cu 2-1 cu largul concurs al arbitrului Ion Crăciunescu, „fluieraș” care fusese nevoit să elimine doi dinamoviști pentru a asigura victoria gazdelor. La finalul acelui joc, Andone a făcut semne obscene către tribuna oficială, unde trona Valentin Ceaușescu, iar federația a reacționat prompt, suspendându-l. În acest context tensionat, în finala Cupei României din 26 iunie 1989 s-au întâlnit, din nou, Steaua și Dinamo. N-a contat atât meciul propriu-zis, încheiat cu victoria roș-albaștrilor (scor 1-0, gol Hagi), cât organizarea lui. Ca să se evite noi evenimente neplăcute, Ceaușescu a decis ca partida să aibă loc în afara Capitalei. De comun acord cu federația, condusă la acea vreme de Mircea Pascu, s-au înaintat mai multe propuneri: Craiova, Sibiu, Timișoara. Mitică Dragomir, care era atunci președinte la Victoria București (clubul Miliției), a scos asul din mânecă, militând ca finala să se joace în Brașov. De ce? Pentru că, în 1987, când el era șeful celor de la FCM Brașov, arena s-a modernizat din temelii: 35.000 de locuri, cabine pentru radio și televiziune, vestiare la parter și la etaj, sală de recuperare.
Mâncare din belșug După plecarea sa de sub Tâmpa, Mitică l-a pus președinte pe Romică Pașcu. Așa l-a prins finala din 1989 pe Pașcu în postură de organizator. „M-a chemat Dragomir la București și mi-a zis dacă sunt în stare să organizez finala în Brașov. I-am spus că nu am nicio problemă. Atunci mi-a zis: «Bine. Ia niște coli și scrie!». Am făcut o listă de trei pagini, m-a învățat cum trebuie să se facă primirea personalităților”, își aduce aminte Pașcu, deși au trecut 21 de ani de la acel meci.
Întors acasă cu temele făcute, Romică s-a apucat de treabă. L-a ajutat un maestru bucătar, Nicolae Urs, care a pregătit bucatele, și un personaj renumit în lumea fotbalului: părintele „Cooperativei”. „Jean Pădureanu mi-a dat atunci două damigene de 50 de kilograme cu vin vechi de șapte ani, Riesling și Pinot gri. Era vin din cramele istorice de la Lechința! Apoi mi-a mai dat 50 de sticle cu vin vechi de 20 de ani, scos chiar din butoiul din care a fost servit Nikita Hrusciov (n.r. – fostul conducător al URSS) de către Nicolae Ceaușescu. Tata Jean mi-a mai dat șase kilograme de cârnați de porc de câte un metru fiecare! Îi făcea la carmangeria clubului Gloria Bistrița… Toate produsele mi le-a trimis cu o dubiță făcută la Rocar București”, povestește fostul președinte al Brașovului. Și neamurile l-au ajutat la organizarea celebrei finale. „Un verișor de-al meu mi-a trimis doi batali de 15 kilograme, erau în carcasă”, povestește Romică.
Acum, problema cu mâncarea pare derizorie. În acele vremuri cumplite, în care românii mureau efectiv de foame la cozi uriașe unde se vindeau tacâmuri de pui, iar produse de bază precum pâinea și zahărul erau împărțite pe buletin, în rații de câteva grame pe zi, ceea ce trimisese Pădureanu era de-a dreptul o comoară!
„Securiștii filmau peluzele” „Au fost măsuri extraordinare de securitate și pază, finala fiind considerată de risc maxim. Inițial, ne-au dat spre vânzare 25.000 de bilete, apoi am ajuns la 30.000. Au fost trupe de securitate… 300 de securiști îmbrăcați în civil filmau peluzele, iar oamenii credeau că sunt niște fani care fac poze! Toată organizarea pe care am făcut-o a fost avizată de generalul Nuță, care era șeful Miliției”, destăinuie Pașcu pentru ProSport.
Pentru finala Steaua – Dinamo au fost invitate 100 de personalități, de la diplomați până la reprezentanți din aparatul de stat. „Au fost mulți ambasadori. Pe lângă cei din Europa au venit și ambasadorii Chinei, SUA, Chile, Braziliei. Valentin Ceaușescu n-a venit cu bodyguarzii la meci, spunându-mi la intrarea în tribuna oficială: «Pe mine nu mă păzește nimeni, eu mă păzesc!»”.
„I-am lăsat pe bișnițari în pace” Un bilet la Steaua – Dinamo a costat 25 de lei. Bișnițarii îl vindeau însă cu 45 de lei. „Erau la stadion de dimineața până seara, de când s-au pus biletele în vânzare. Șeful Miliției din Brașov a vrut să-i salte, dar i-am zis să-i lase în pace, ca să câștige și ei niște bani”, mai spune Pașcu.
Deschiderea finalei a fost ineÂdită. „Mingea a fost lăsată dintr-un elicopter care a venit de la Ghimbav. Mingea era pusă într-o plasă, în care era și un drapel al țării”, încheie organizatorul finalei.
„Gică Hagi a dat un gol extraordinar, după un șut de la aproape 30 de metri. Lumea de la Brașov a fost entuziasmată, pentru că acolo nu era un meci Steaua – Dinamo, acolo juca naționala României” Tudorel Stoica,fost jucător la Steaua
„A fost o frustare pentru noi că am pierdut Cupa și în acel an. Steaua avea ascendent asupra noastră și în culise, pentru că Nicolae Ceaușescu ținea cu ei” Rodion Cămătaru, fost jucător la Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER