FC U Craiova a ajuns în optimile Cupei României după ce a trecut de rivala Petrolul (1-0), iar Adrian Mutu a trăit o seară specială la Ploiești.
Deși rivalitatea dintre cele două galerii este una imensă, Mutu i-a salutat pe suporterii prahoveni, iar aceștia i-au scandat numele.
Adrian Mutu a fost un car de nervi și a acuzat „arbitrajul șmecheresc” la meciul cu FCSB (0-1), iar acum este deja cu gândul la duelul cu FC Botoșani.
Adrian Mutu a așteptat și golul al doilea la Ploiești, dar i-a felicitat pe jucători și a dezvăluit ce a discutat cu aceștia după seria proastă din ultima perioadă.
„Victoria este importantă pentru moralul nostru și pentru că am avansat în Cupă. Nu degeaba sunt pe primul loc. Am fost un ritm de Liga 1. Am fost mult mai atenți la fazele fixe, nu au avut situații clare de a marca. Am închis bine jocul, am controlat partida, am sperat să-i prindem pe contraatac pe final și să marcăm golul al doilea. Le-am spus să joace mai relaxat, pentru că au calitate, s-a văzut și la golul marcat. Îi felicit pe băieți, de mâine ne gândim la Botoșani, pentru că trebuie să luăm puncte în campionat”, a afirmat Adrian Mutu.
Atmosferă a fost foarte frumoasă, îi știu pe suporterii Petrolului. Mă bucur că au reacționat pozitiv și îi aștept în Liga 1, sunt o echipă de tradiție. Le urez baftă în continuare – Adrian Mutu, antrenor FC U Craiova
5.000 de spectatori au fost la meciul Petrolul – FC U Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER