Puțină lume știe că unul dintre cei mai mari fotbaliști români interbelici, Iuliu Bodola, a plecat din România de la CFR Ferar Cluj, așa cum se numea echipa feroviară în 1946, anul în care s-a reluat activitatea fotbalistică în România. Bodola a plecat definitiv în Ungaria și și-a încheiat cariera acolo, fără să mai revină niciodată în țara pe care o părăsise având în buzunar un pașaport românesc. Supus austro-ungar, pe urmă cetățean român, ungur între 1940 și 1945, din nou român pentru un an de zile și, pe urmă, iarăși maghiar. S-a născut într-un imperiu multinațional, s-a maturizat ca om și ca jucător în Regatul României, a trecut în Ungaria hortystă, a revenit într-o Românie ușor comunizată, dar încă având un rege și a plecat definitiv în Ungaria comunistă.
În perioada interbelică, fotbalul românesc a trăit mai mult prin performanțele echipelor ardelene, abia în ajunul izbucnirii celei de-a doua conflagrații mondiale, bucureștenele Rapid și Venus ajungând să se apropie de valoarea Chinezului, Ripensiei, ambele din Timișoara sau a CAO Oradea.
Evident, nu e un secret că majoritatea fobaliștilor de valoare interbelici erau maghiari de origine, fotbalul fiind mult mai dezvoltat în fostul Imperiu Austro-Ungar care avea să fie moștenit de mai multe țări la sfârșitul primului război mondial, printre care și România. Dintre aceștia, doi s-au remarcat în mod deosebit. Gyussy Baratky, poreclit „Minunea blondă” și Iuliu Bodola, omul care a deținut, timp de decenii, recordurile pentru cele mai multe goluri marcate pentru naționala României, respectiv pentru numărul de selecții.
Cariere comune, finaluri diferite
Momentul politic de cotitură îl reprezintă cedarea Ardealului de Nord-Vest, în urma arbitrajului de la Viena și unde presiunile fraților de gintă latină, italienii, au avut câștig de cauză, Horty fiind susținut puternic de Mussolini. Evident, fotbalul nu putea rămâne deoparte, „șepcile roșii” clujene, spre exemplu, „dezertează” în masă și pleacă din Clujul trecut la unguri și se mută la Sibiu, care rămăsese la noi. Acolo vor evolua, sub numele de Universitatea Cluj-Sibiu, până la revenirea Ardealului în granițele sale firești, după pacea de la Paris. Pe de altă parte, fotbaliștii români de naționalitate maghiară au atitudini diferite, și drept este să-i înțelegem și pe cei care preferă Ungaria și aleg să evolueze sub tricoul Ungariei. Pe vremea aceea se putea acest lucru, celebrul Kubala evoluând pentru Cehoslovacia, Ungaria, Slovacia fascistă și, în final, pentru Spania. Rămânând pe plaiurile noastre și la cei doi fotbaliști citați, trebuie spus ca Baratky a rămas să joace în România, în timp ce Iuliu Bodola a ales Ungaria.
Fuga peste munți
După cedarea Transilvaniei, Iuliu Bodola părăsește pe Venus București și fuge la Oradea, la celebra CAO. Atenție, Oradea făcea parte din regiunea cedată Ungariei! Acolo, component al CAO, devenită NAC, câștigă campionatul Ungariei în sezonul 1942-1943. A fost selecționat și în echipa națională a maghiarilor, una dintre cele mai puternice din lume pe acea vreme și a fost foarte apreciat de presa sportivă din țara vecină. După revenirea Ardealului la patria-mamă, Bodola, brașovean de origine, părăsește Oradea și ajunge la Cluj. Aici, se legitimează la clubul Ferar. Este momentul în care încep, cu adevărat, problemele lui Bodola.
Acuze de antisemitism
Imediat după război, un articol apărut în ziarul orădean Nepkarat (nr. 54/1945) conține mărturiile unui proprietar evreu al fabricii de încălțăminte „Eterna”, Filip Rosenberg. Potrivit spuselor acestuia, el și familia sa au fost terorizați de poliția maghiară pronazistă pentru a-l trece pe Iuliu Bodola ca asociat la respectiva întreprindere. În cele din urmă, înțelegerea nu a mai rămas în picioare, pentru că se dorea ca întregul business să intre pe mâinile internaționalului româno-maghiar. Ulterior, soții Rosenberg au fost deportați și au revenit acasă abia la sfârșitul războiului. Iată declarațiile unei vecine a familiei Rosenberg. „Atunci când au venit nemții, în 1944 (este vorba de ocuparea Ungariei sub numele de cod Operațiunea Margareta, fuhrer-ul Hitler fiind informat că maghiarii tratează cu Aliații și sunt dispuși să renunțe la politica de adeziune la cel de al treilea Reich n.n ), domnul Bodola era în serviciul Gestapoului. De altfel, sportivul a fost auzit spunând cuvinte injurioase la adresa lui Churchill și Stalin. Și asta, de mai multe ori.”
Este apoi citat un martor din cadrul clubului CAO Oradea, Szanto Szandor pe numele său, care afirmă că „Încă din 1943, pe timpul camuflajului (orice lumină trebuia stinsă după lăsarea serii pentru a zădărnici bombardamentele anglo-americane n.n.), numitul Bodola s-a manifestat în public împotriva evreilor și pe care îi dădea jos de pe trotuar.” Articolul din ziarul orădean Nepkarat, preluat de Gazeta Sporturilor din 21 ianuarie 1946, se încheie astfel:
„Suntem informați că și presa de la Budapesta se ocupă de cazul Bodola, care ar fi dat pe mâna Gestapoului mai mulți sportivi unguri.” Gurile rele spun că tot el și-ar fi turnat propria soție, care era de origine iudaică.
Anchete peste anchete
Nici forul român, nici cel maghiar nu au dat verdictul de „vinovat” de antisemitism și de colaborare cu Gestapoul, dar opinia publică din România era total împotriva lui pentru faptul de a fi ales Ungaria după marea tragedie a pierderii Ardealului. În 1946, Bodola era jucător la Ferar Cluj, dar după disputarea a trei partide pleacă în Ungaria, cu un pașaport românesc, transferat oficial de MTK Budapesta, și pentru care va juca până la încheierea carierei. Ca amănunt, clubul clujean primise pentru el suma de 15 milioane de lei, sumă greu de apreciat astăzi, dar sigur nu era cine știe ce dacă ținem cont de faptul că un ziar costa 500 de lei, spre exemplu. Iuliu Bodola nu s-a mai întors niciodată în țara în care s-a născut, deși era cetățean român. Recordurile sale au rămas zeci de ani în picioare, iar fotbalul românesc s-a mândrit întotdeauna cu performantele acestui sportiv de excepție.
P.S. Acuzațiile aduse lui Bodola, a căror veridicitate nu o comentăm, trebuie luate în contextul vânătorii de vrăjitoare declanșată de regimurile comuniste prosovietice, care căutau peste tot dușmani ai poporului și ai democrațiilor populare de sorginte stalinistă. Evident, o acuzație de genul colaborării cu Germania sau cu faptul de a avea idei rasiste era ceva de o gravitate extremă. Trebuie menționat și faptul că la unguri represiunea a fost mult mai puternică decât în România, iar faptul că Ungaria a fost singura țară aliată a Germaniei care a luptat până la capăt împotriva Aliaților a complicat și mai mult situația maghiarilor la sfârșitul conflagrației.
PS. Dorinel Munteanu, un jucător de toată stima pe care unii useri îl reclamă ca fiind cel mai mare, nu a luat campionate în țări diferite, nici nu a îmbrăcat tricoul mai multor reprezentative. Sigur, Dorinel a jucat mai multe meciuri în echipa României decât Bodola, dar pe vremea aceea jucai două-trei meciuri interțări pe an. Și mai este un argument, și acela că Bodola este SINGURUL jucător român care fusese selecționat de France Soir într-o națională a Europei care urma să joace împotriva trufașilor englezi. Aceștia din urmă refuzau să participe la Cupa Mondială, pretinzând că-și strică stilul dacă ar face-o. Din păcate, la fel ca și finala Cupei Europei Centrale, unde se calificase Rapidul, acel meci nu avea să se mai dispute niciodată. Începuse al II-lea război mondial!
Sursă: Istoria fotbalului românesc
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER