Marius Tomozei (32 de ani) este ultimul „pucist” rămas legitimat la Dinamo. Fotbalistul și clubul nu au ajuns, până în acest moment, la un consens în ceea ce privește rezilierea contractului. Acesta a acceptat diminuarea salariului, însă nu a fost reprimit de Ovidiu Burcă la antrenamente. Mai mult, se antrenează cu juniorii formației din „Ștefan cel Mare”. În acest context, ProSport l-a contactat pe Emilian Hulubei, președintele AFAN. Acesta a explicat ce poate face, din punct de vedere legal, jucătorul, dar și ce consecințe riscă Dinamo.
Situația lui Marius Tomozei se complică de la o zi la alta. Fotbalistul a acceptat diminuarea salariului, dar tehnicianul Ovidiu Burcă nu a fost de acord să-l reprimească pe acesta la antrenamente. Mai mult, fotbalistul a fost trimis să se pregătească cu echipa de juniori.
În acest context, ProSport a luat legătura cu Emilian Hulubei, președintele AFAN (n.r. – Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori). Acesta a recunoscut că asociația a intervenit în cazul fotbalistului de la Dinamo.
Noi am făcut toate demersurile pentru Marius Tomozei. Am discutat cu jucătorul constant, l-am sfătuit ce are de făcut. Dinamo este un club în insolvență, iar noi nu ne mai ocupăm cu astfel de cluburi. I-am recomandat un avocat cu care am mai lucrat, Dragoș Baltă, care să-l ajute pe această parte de insolvență.”
Dragoș Baltă, din informațiile noastre, s-a ocupat și de cazurile lui Dusan Uhrin jr., Mirko Ivanovski și Cătălin Carp. Cei trei menționați, conform ultimului Buletin al procedurilor de insolvență din luna ianuarie, au de primit bani de la Dinamo, fiind datorii curente. În caz contrar, peste alb-roșii poate veni, în orice clipă, falimentul.
Ce ar presupune, însă, un ajutor pe „parte de insolvență”?
El poate să facă notificări mai departe pentru a-și cere banii, pentru că are restanțe salariale. În civil, dacă se adună o sumă mai mare, poate să ceară intrarea în faliment a clubului. Procedural, ce a depins de noi, de AFAN, am făcut. Și anume noi am purtat discuții directe cu clubul, pentru jucător. Totodată, eram dispuși să trimitem și unul dintre juriști dacă ar fi fost nevoie.”
Marius Tomozei a acceptat, la jumătatea lunii februarie, diminuarea salariului. Totuși, fotbalistul a fost trimis la echipa de juniori, înscrisă la Liga de Tineret. Ovidiu Burcă nu a fost de acord ca jucătorul de bandă să revină la antrenamentele echipei de seniori.
Jucătorul se antrenează pe terenul „Granitul”, de la capătul cartierului Pantelimon, cu grupa condusă de Ionel Augustin.
Emilian Hulubei a subliniat, în cazul de față, principala greșeală pe care a făcut-o Tomozei. Totodată, a menționat că bucureșteanul ar putea trimite o cerere către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
El a fost de acord să-și diminueze contractul. Ok, totuși, a făcut o greșeală. Nu a făcut o înțelegere, la momentul respectiv, pentru a fi reprimit la antrenamentele echipei de seniori. Nu s-a asigurat de acest lucru. Acum se antrenează cu juniorii. Este, clar, peste vârsta echipei de tineret. Vădit, din partea clubului, este rea-voință. Poate merge la CNCD, unde are posibilitatea de a înregistra o acțiune prin care să se constate că este discriminat. Acest lucru ar însemna o amendă către club. Bine, suma nu este mare, dar, pentru recidiviști, pot fi primite amenzi în continuare, și, sigur, alte sancțiuni.”
Din informațiile ProSport, fotbalistul are restanțe salariale de aproximativ patru luni de la Dinamo. Acestora li se adaugă costurile pentru recuperare, circa 4000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER