„Dacă în România poate să joace ‘Doncur’ ăla, înseamnă că fotbalul nostru a luat-o razna”. Cea mai dură reacție după Craiova – Viitorul
Dumitru Dragomir a urmărit meciul dintre Craiova și Viitorul, iar la finalul meciului și-a exprimat opinia cu privire la jocul celor două echipe, dar și la prestația jucătorilor. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost foarte dur cu privire la Donkor, fundașul oltenilor. „Dacă în România poate să joace ‘Doncur’ ăla, înseamnă că fotbalul nostru a luat-o razna. Dar la Craiova e o treabă serioasă în conducere. Craiova o să scape de acești jucători slabi. Acum, cu un milion iei fotbaliști buni„.
În ceea ce îl privește pe Corneliu Papură, Dragomir crede că Mihai Rotaru trebuie să aibă în continuare încredere în el. Dacă va miza pe actualul tehnician și va mai aduce câțiva jucători, Craiova va fi o adversară redutabilă la campionat. „Eu, dacă aș fi președinte la Craiova, l-aș lăsa pe antrenorul ăsta (n.r. Corneliu Papură) sau pe Cârțu. Papură e antrenor bun, dar n-are cu cine. Dacă i se aduc 2-3 jucători, la anul va fi altceva. Vom avea 0 echipe în grupele cupelor europene.
La Craiova sunt doar 3-4 fotbaliști. Nu poți să faci fotbal de performanță fără bani. A făcut Hagi pentru că a crescut jucătorii acolo. E greu în altă parte fără bani„, a declarat Dragomir pentru gsp.
Viitorul a câștigat deplasarea de la Craiova, cu 2-1. Echipa lui Hagi a fost condusă la pauză, dar a revenit în ultimele 20 de minute. Oltenii au deschis scorul în minutul 16, prin Martic. Viitorul a forțat, iar după revenirea de la cabine a punctat de două ori, după un autogol al lui Mihăilă, minutul 70, și reușita lui Drăguș, din minutul 90+3.
Prin acest succes, Viitorul termină pe locul 3 campionatul, în timp ce Craiova termină pe locul 4, cu 3 puncte mai puțin decât constănțenii.