Academia Rapid a reușit, într-un final, să achiziționeze marca și culorile clubului giuleștean, iar vestea i-a bucurat pe Daniel Pancu și Constantin Schumacher, doi dintre oamenii de bază ai proiectului demarat vara trecută.
Veteranul din Giulești consideră că, acum, nimeni nu ar mai trebui să pună la îndoială identitatea echipei pe care o conduce din teren și pentru care a înscris 20 de goluri în acest sezon: „Nu știu cine a achiziționat brandul, e o veste uriașă. Am înțeles că au fost și alte persoane interesate, Rapid a redevenit ce a fost. Suporterii e clar că au așteptat foarte mult acest moment, sufereau foarte mult că nu știau pe ce stadion să meargă să susțină echipa. Oricum suporterii erau mobilizați, dar era o veste pe care rapidiștii o așteptau de foarte mult timp. Dacă nu recunosc nici în momentul ăsta echipa înseamnă că nu recunoști Rapidul. Am achiziționat ceva ce ne dă dreptul să ne numin Rapid”, a spus Pancu, pentru Digi Sport.
Pentru Constantin Schumacher, vestea de azi nu e decât începutul lungului drum spre Liga 1. Gândurile antrenorului stau la barajul cu FC Singureni, reprezentanta Giurgiului cu care Academia Rapid se va lupta, pe 16 și 23 iunie, pentru un loc în Liga 3: „Sunt bucuros că s-a rezolvat cu CIS-ul și așteptăm să intrăm la Pro Rapid. Cred că vom avea mai mulți oameni care să fie lângă noi de acum încolo. E un lucru bun că avem actele în regulă. Sper să câștigăm meciurile de baraj, după care urmează un program mai încărcat. Trebuie să aducem câțiva jucători tineri, cu care să promovăm în Liga 2. Deja avem jucători care își doresc să vină la Rapid, jucători care au legătură cu trecutul Rapidului. Doar că la Liga 3 îmi trebuiesc jucători tineri. Nu ne putem permite pași greșiți la baraj, ar fi păcat să dăm cu piciorul la ce am făcut până acum. Suntem favoriți, dar nu vor fi meciuri ușoare”, a spus fostul mijlocaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER