Dacian Varga a povestit un episod care descrie perfect de ce Sportul Studențesc era cunoscut drept „Gașca Nebună”: „Las-o de unde ai luat-o, ești normal la cap?”
Dacian Varga, 34 de ani, a povestit la ProSport LIVE un episod amuzant petrecut pe vremea în care a evoluat la Sportul Studențesc (2004 – 2009).
Mijlocașul aajuns la Sportul Studențesc la vârsta de 17 ani, echipă pentru care a evoluat în liga a doua și apoi în prima divizie, debutând la acest nivel chiar împotriva lui Dinamo, echipa unde își petrecuse o bună parte din juniorat.
„Ni se spunea ‘Gașca Nebună’. Făceam glume între noi tot timpul. La un moment dat, era un joc în deplasare și au mers și juniorii cu noi să ne ajute să ducem echipamentele și toate cele. Aveam o targă la stadion și trecea Curelea pe acolo.
La un moment dat i-a zis unui junior: ‘Ia și targa’. A luat-o și a dus-o la autocar. A văzut antrenorul și l-a întrebat ce face cu ea, iar ăsta i-a zis că așa i-am spus noi. I-a transmis imediat: ‘Las-o de unde ai luat-o, ești normal la cap?'”, a povestit Dacian Varga la ProSport LIVE.
- Numele Gașca Nebună – echipa a revenit în prima divizie și s-a despărțit de antrenorul Gigi Mulțescu, în locul său revenind Ioan Andone. Cu un lot foarte tânăr, echipa înregistra rezultate foarte bune, iar porecla a fost preluată din Anglia, acolo unde Wimbledon fusese astlfe botezată de către presă datorită startului de campionat excelent.
- Dacian Varga, Ionuț Mazilu, Costin Lazăr, Stelian Stancu, Eduard Stăncioiu, Costin Curelea sau Viorel Ferfelea au fost jucători reprezentativi în istoria recentă a clubului „alb-negru”.
Varga a jucat la Sportul Studențesc, Unirea Urziceni, Rapid, Kuban Krasnodar, FC Vaslui, CS U Craiova, ASA Târgu Mureș și Petrolul. Mijlocașul a povestit cum a fost singura sa experiență la un club din străinătate. „Aveam prime mari, de 15.000 de dolari”.