Dacian Varga s-a ținut de glume la ProSport LIVE: „Sunt bătrân și am burtă!” Râde de Cristi Pulhac. „A crezut că e la Exatlon!” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Dacian Varga (35 de ani) a fost invitat la emisiunea ProSport LIVE, iar fostul fotbalist care a jucat pentru Sportul Studențesc, Vaslui și Universitatea Craiova s-a ținut de glume.
Dacian Varga s-a ținut de glume la ProSport LIVE
Dacian Varga a ajuns la 35 de ani și ultima dată s-a aflat sub contract cu Petrolul Ploiești, formație cu care și-a reziliat înțelegerea în iulie 2016, și susține că nu își mai dorește să continue să joace în ligile inferioare pentru că e bătrân și are burtă. Mai mult, Dacian Varga a făcut glume pe seama lui Cristi Pulhac și experiența acestuia de la Exatlon.
„Nu mai joc. Sunt bătrân, am burtă. M-am apucat de afaceri. Am fost anul trecut, am jucat cu Pulhac la Dinamo. M-a rugat domnul Emil Ursu și am zis să mergem să facem o mișcare. Pulhac s-a descurcat mai bine decât mine pentru că el a fost și la Exatlon, făcea tumbe pe acolo. A crezut că e la vreo probă la Exatlon”, a spus Dacian Vara la ProSport LIVE.
Dacian Varga a început fotbalul la Dinamo, iar în iulie 2001 a plecat la Sportul Studențesc, acolo unde a stat până în 2009, iar apoi a fost împrumutat. Acesta a mai trecut pe la echipe precum Unirea Urziceni, Rapid, Kuban Krasnodar, FC Vaslui, Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureș și Petrolul Ploiești.