CS FC Dinamo a câștigat cu 5-1 meciul cu Metaloglobus 2 din Liga 4 București și continuă lupta pentru un loc de play-off, cu patru etape înainte de finalul sezonului regular. Doi jucători importanți au debutat în această partidă pentru echipa antrenată de Emil Ursu.
Este vorba despre Cristian Pulhac (34 de ani) și Dacian Varga (34 de ani). Mijlocașul, campion cu Unirea Urziceni în sezonul 2008-2009, a reușit „dubla” chiar la debut și a scos și un penalty. Dacă se vor califica în play-off, cei de la CS FC Dinamo se vor duela cu CSA Steaua pentru primul loc, ce asigură participarea la barajul de promovare în Liga 3.
În cariera sa, Dacian Varga a evoluat pentru Sportul Studențesc, Unirea Urziceni, Rapid, Kuban Krasnodar, FC Vaslui, U Craiova, ASA Târgu Mureș și Petrolul Ploiești.
Dinamo, FCM Câmpina, Sportul Studențesc, Hercules Alicante, FK Qabala, Zawisza Bydgoszcz, Petrolul Ploiești, Aris Limassol și Academica Clinceni sunt cluburile pe la care a trecut Cristi Pulhac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER