Incredibil! Dan Alexa îl batjocorește pe Iulian Mamele, după ce l-a acuzat de legături cu lumea interlopă: „Pâna îmi dă replica, peste patru ani, mă plictisesc!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Alexa, antrenorul clubului ASU Poli Timișoara, a vorbit, în cadrul emsiunii ProSport Live, despre acuzațiile aduse de Iulian Mamele, conform cărora ar avea legături cu lumea interlopă.

Cei doi au lucrat împreună la Concordia Chiajna, în perioada 2016 – 2017, pe când Dan Alexa era antrenorul formației ilfovene.

Iulian Mamele s-a retras din cariera de fotbalist, în 2017, de la Concordia Chiajna.

Dan Alexa îl batjocorește pe Iulian Mamele

Tehnicianul, în vârstă de 41 de ani, susține că motivul pentru care, pe când era antrenorul Concordiei Chiajna, l-a dat afară pe Iulian Mamele a fost acela că nu dorea să țină în lot un fotbalist cu experiență, care să nu joace titular.

În plus, Dan Alexa l-a batjocorit pe Iulian Mamele spunând că e normal să refuleze atunci când oferă un interviu odată la patru ani.

„Nu vreau să-i dau replică lui Mamele. Să fie sănătos. Cu Mamele am fost doar în prima zi la Chiajna. Am hotărât să renunț la Mamele, Cristea și Constantinescu pentru că dialogul a fost foarte corect. Eu am un principiu: Jucătorii în vârstă, dacă îi ții la echipă, trebuie să-i si bagi să joace. Dacă știi că nu joacă titular, n-are rost să-i ții în lot, pentru că e foarte greu de mulțumit un jucător cu foarte multă experiență, asta a fost discuția atunci, fotbalistic.

Acum… dacă el își aduce aminte după patru ani, să fie sănătos. Nu-i dau nicio replică. Când dai un interviu odată la patru ani, ai și tu refulări, le zici pe toate, câte ai strânse. Eu i-aș da replică lui Mamele, dar știi care e problema? Până îmi mai dă replica, peste patru ani, mă plictisesc”, a declarat Dan Alexa, la ProSport Live.

Ce spunea Iulian Mamele despre Dan Alexa

Pe lângă faptul că ar avea legături cu lumea interlopă, Iulian Mamele a spus despre Dan Alexa că ar fi avut un conflict cu acesta, în perioada în care cei doi erau jucători.

„Dan Alexa, de câte ori mă întâlneam cu el, pe la restaurante, meciuri, mă întreba: «Mai ești, mă, smardoi?». Am tot încercat să-mi dau seama de ce îmi spune asta. Și mi-am adus aminte că la Pandurii i-am bătut într-un meci, 2-0 acasă, nici nu au mișcat, el era la Rapid. În timpul jocului m-am ciondănit puțin cu Pancu. Și s-a băgat Alexa în discuție, căruia i-am spus că, dacă e așa smardoi, vorbim după meci. După, un coleg de-ai lui de la Rapid mi-a spus că a intrat nervos în vestiar și a zis așa: «Mamele mi-a dat interval!».

«Sunt smardoi, am fost și o să rămân, am crescut în Ferentari». Îți dai seama, când a ajuns la Chiajna, mă avea pe listă încă de la negocieri. Mi-aș fi dorit să vină și să-mi spună de unde are toate lucrurile astea împotriva mea, să mă lase să-i demonstrez, să-i arăt ce fel de om sunt. Nu! El s-a crezut intelop. Are câteva relații cu lumea interlopă și așa se vede. Și cu asta vreau să închei subiectul”, a declarat Iulian Mamele, pentru playsport.ro.

Publicat: 08 01. 2021, 10:59
Actualizat: 08 01. 2021, 11:48