Dan Nistor, atac la Corneliu Papură: „Noul antrenor ne pune pe drumul cel bun”
Universitatea Craiova nu a pierdut niciun meci cu noul antrenor pe bancă. Marinous Ouzounidis și-a condus echipa la victorie în partida din Cupa României cu FC Botoșani și a obținut un egal la Călărași, cu Academica, în Liga 1. Jucătorii sunt încântați de el, iar Dan Nistor este convins că antrenorul din Grecia îi va duce pe drumul cel bun.
Marinous Ouzounidis a fost adus la Craiova să se lupte pentru titlu, dar nu a reușit să câștige duelul din deplasare cu Academica. Duelul s-a terminat 0-0, deși oltenii au avut mai multe ocazii de gol. Dan Nistor nu este îngrijorat și spune că strategia noului antrenor va da curând roade.
„Nu cred că se pun problemă de oboseală, din păcate nu am reușit să dăm gol. Noul antrenor ne pune, pic cu pic, pe drumul cel bun. Mă bucur că nu am luat gol”, a declarat mijlocașul.
„Până la urmă, a ieșit bine. Am văzut lucruri, trebuie să îmbunătățim jocul de atac, să reușim să marcăm și apoi să controlăm jocurile. Nu e nivelul de joc pe care-l doresc. Nu e o scuză, dar am jucat și pe un teren greu.
Mai sunt multe meciuri, pentru mine cel mai important acum este să reușesc să-mi implementez ideile de joc. Am idei diferite, dar am nevoie de timp”, a declarat Marinos Ouzounidis, după meciul de la Clinceni.
„Îmi pare rău că nu sunt suporteri”
Partida Academica – Universitatea Craiova s-a desfășurat la Călărași la -5 grade. Pentru Nistor, temperatura scăzută nu a fost o problemă. Îl doare însă foarte tare că nu sunt fani în tribune.
„Sunt învățat cu frigul, nu este nicio problemă. Îmi pare rău că nu sunt suporteri, îi așteptăm la stadion. Anul trecut, dacă îi aveam aproape de noi, la stadion, nu pierdeam campionatul”, a declarat Dan Nistor.
Universitatea Craiova ocupă locul trei la trei puncte de CFR Cluj și la patru de FCSB. Cele două rivale nu au jucat încă în această etapă.
„Campionatul se va decide în play-off. Este important să câștigăm puncte și să fim aproape de cei din vârf”, a mai afirmat Nistor.