Campioana României întâlnește a doua favorită la câștigarea Europa League, conform caselor de pariuri. Prima favorită este Manchester United, iar FC Sevilla împarte locul secund cu Inter și Ajax.
„Cred că e în primele 3 favorite să câștige Europa League”, este de părere și Dan Petrescu, care nu e fericită că Sevilla vine la Cluj să-și repare seria proastă de 5 meciuri fără succes, din Spania și spune că îi va fi greu CFR-ului să o surprindă și la fazele fixe, unde campionii româniei excelează: „Am observat că la faze fixe sunt foarte buni. Din păcate pentru noi, ei nu vin după o serie bună, cum erau celelalte echipe”.
Scorul ideal pentru antrenorul CFR-ului este cu 0 în dreptul adversarului. Petrescu e convins că un rezultat care să mențină șansele calificării pentru CFR ar fi doar unul în care oaspeții să nu marcheze. „Un 0-0 ar fi foarte bun pentru noi, dar nu vom juca la 0-0 pentru că e imposibil. Vreau să fim agresivi, să facem pressing, cum am jucat până acum în Europa. Sută la sută să nu primim gol. Atunci avem o șansă”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER