Dan Petrescu avea viață grea în Gruia! „Bursucul”, aproape să se bată cu jucătorii de la CFR Cluj
Dan Petrescu a fost demis de Neluțu Varga de la CFR Cluj, iar acum au ieșit la iveală lucruri mai puțin știute despre situația tensionată din Gruia.
Se pare că oficialii de la CFR Cluj au luat decizia să se despartă de antrenorul care a adus ultimele trei titluri din Liga 1 în Gruia din cauza problemelor pe care „Bursucul” le-a avut cu jucătorii săi.
Conform GSP.ro, Dan Petrescu nu mai era tolerat de jucătorii campioanei României, deși împreună au reușit să câștige trei titluri consecutive și să se califice de două ori în grupele Europa League.
Dan Petrescu, aproape să se bată cu jucătorii de la CFR Cluj
Sursa citată mai sus anunță că fotbaliștii de la CFR Cluj au fost într-un adevărat conflict cu Dan Petrescu, iar uneori s-a ajuns chiar aproape de conflicte fizice.
Giedrius Arlauskis, Damijan Djokovic și George Țucudean sunt trei dintre jucătorii care l-ar fi amenințat pe fostul antrenor al ardelenilor. Oamenii din staff-ul „Bursucului” au intervenit să îi despartă și au aplanat disputa.
În afară de Ovidiu Hoban, Mario Camora, Ciprian Deac, fotbaliști care îi erau loiali antrenorului de la CFR Cluj, Dan Petrescu nu era în relații bune cu niciun jucători. Mai mult, legătura cu Ciprian Deac s-ar fi deteriorat după ce internaționalul român s-a arătat nemulțumit de stilul tehnicianului român de a se comporta cu el.
- 5 înfrângeri a bifat CFR Cluj în luna noiembrie a anului 2020 cu Dan Petrescu pe banca tehnică a CFR-ului
- 3 titluri a câștigat Dan Petrescu cu CFR Cluj
- 84 de meciuri a stat Dan Petrescu pe banca tehnică a campioaniei României în al doilea mandat, iar ardelenii au bifat 44 de victorii, 20 de remize și 20 de înfrângeri.
- 3 este locul ocupat de CFR Cluj după despărțirea de fostul internațional român