Partida FC Hermannstadt – CFR s-a jucat duminică, ocazie cu care sibienii și-au inaugurat noul stadion. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 79, când Omrani l-a învins pe portarul Cristiano, după ce a rămas singur cu acesta. Pasa decisivă a fost oferită de Rondon.
Golul egalizator a venit, în minutul 84, când Petrișor Petrescu a transformat o lovitură de la unsprezece metri, portarul Fernandez neavând nicio șansă.
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a luat foc la finalul partidei, mai ales că echipa lui nu a mai câștigat un meci în deplasare în Liga 1 de la începutul lunii august. Tehnicianul a acuzat, din nou, programul încărcat pe care l-a avut formația din Gruia în ultimele săptămâni.
“Bursucul” nu i-a pronunțat numele, dar este, clar, nemulțumit de evoluția lui Pașcanu, care a comis penalty-ul din care Hermannstadt a egalat.
Am dominat partida de la un capăt la celălalt și Hermannstadt nu ne-ar fi egalat dacă nu era acel henț. Ne-am făcut singuri probleme în acest meci. Se vede că jucăm o dată la 3 zile. L-am pierdut pe Boli și am rămas cu… dar nu cred că va mai juca până la finalul sezonului. Dacă nu erau cupele europene, aveam cel puțin 10 puncte în plus. Noi jucăm mai bine în repriza a doua. Nu eram supărat dacă se termina 0-0. Pentru mine, 0-0 înseamnă că nu am făcut greșeli. La acea fază s-a văzut lipsa de experiență a lui Pașcanu. El nu a jucat meciuri la seniori nici în Anglia la echipa mare. E un băiat excelent, vrea, dar nu poate face față la ceea ce vreau eu! E foarte important să reușim să amânăm unul dintre cele două meciuri rămase în Liga 1. Dacă se vrea să apărăm România, trebuie să fim înțeleși! Orice echipă din Europa își amână meciuri”, a spus Dan Petrescu.
Am dominat partida de la un capăt la celălalt și Hermannstadt nu ne-ar fi egalat dacă nu era acel henț. Ne-am făcut singuri probleme în acest meci. Se vede că jucăm o dată la 3 zile. L-am pierdut pe Boli și am rămas cu… dar nu cred că va mai juca până la finalul sezonului.
Dacă nu erau cupele europene, aveam cel puțin 10 puncte în plus. Noi jucăm mai bine în repriza a doua. Nu eram supărat dacă se termina 0-0. Pentru mine, 0-0 înseamnă că nu am făcut greșeli. La acea fază s-a văzut lipsa de experiență a lui Pașcanu. El nu a jucat meciuri la seniori nici în Anglia la echipa mare. E un băiat excelent, vrea, dar nu poate face față la ceea ce vreau eu!
E foarte important să reușim să amânăm unul dintre cele două meciuri rămase în Liga 1. Dacă se vrea să apărăm România, trebuie să fim înțeleși! Orice echipă din Europa își amână meciuri”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER