Dan Petrescu e în al 9-lea cer. „Îmi doresc ca toată cariera mea să fie așa”. Decizia care îl mulțumește, înainte de meciul cu Slavia.

Pentru prima dată în istorie o echipă de club din România va fi analizată și de VAR. Se va întâmpla la partida CFR-ului, cu Slavia Praga, UEFA decizând să introducă VAR inclusiv la partidele din play-off-ul Champions League, după ce noua tehnologie a fost implementată cu succes anul trecut, în fazele finale ale acestei competiții.

Unul dintre antrenorii cei mai vocali în cerința implementării VAR în România, Dan Petrescu, e liniștit din acest punct de vedere, șansele să existe greșeli de arbitraj reducându-se considerabil, mai ales că la centru va fi și Cuneyt Cakîr, unul dintre cei mai bun arbitri ai momentului.

„VAR-ul e ceva incredibil pentru noi. Le-am spus că nu au voie să greșească. VAR-ul vede tot. Să fim atenți ce facem în careul nostru, în careul lor. Să fim atenți tot timpul în teren, pentru că orice fază dubioasă se va studia altfel. Acum putem avea ghinion și să ne dezavantajeze, dar, per total, îmi doresc ca în toată cariera mea să fie VAR și să nu mai fie probleme cu arbitri”, a spus Dan Petrescu, care a primit și o veste proastă înaintea jocului. Emmanuel Culio nu a fost refăcut și nu a mai fost introdus pe lista UEFA: „Îmi pare rău că nu-l avem pe Culio, care în opinia mea era foarte important, la un meci cu o echipă foarte puternică fizic”.

Publicat: 20 08. 2019, 08:32
Actualizat: 20 08. 2019, 08:33