Dan Petrescu n-a câștigat de 3 ani la Craiova. Coincidența care îl sperie și jucătorul de care se teme: „Trebuie să avem mare grijă”

Dan Petrescu reactioneaza in meciul de fotbal dintre CS Mioveni si CFR Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, duminica 13 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 3 poze

Antrenorul campioanei are astăzi în față un adversar care i-a creat mereu probleme în ultimele partide. Dan Petrescu n-a mai plecat învingător de pe stadionului Universității Craiova de aproape 3 ani. CFR se impunea în august 2020 cu 3-1, prin golurile lui Vinicius, Boli și Deac.

De la acel meci, Petrescu a mai avut 4 deplasări la Craiova și a înregistrat 3 înfrângeri și un egal contra formației lui Mihai Rotaru. CFR s-a mai impus pe gazonul Universității Craiova în 2021, dar atunci era Edward Iordănescu antrenor.

„Ivan, cel mai important jucător. Mateiu și Screciu aduc echilibru echipei”

Dan Petrescu se teme de Andrei Ivan. I-a marcat două goluri la meciul din 11 februarie, ultima deplasare la Craiova. „E golgheterul echipei în ultimii ani, nu numai anul ăsta și în ultimii ani cel mai bun jucător de la Craiova a fost Ivan. Este și într-o formă foarte bună în campionat și clar cel mai important jucător al lor, dar mai sunt vreo 7-8 jucători de mare nivel și trebuie să avem mare grijă la ei. Și la Baiaram și la Markovic și Koljic, care și-a revenit, Ișfan, Câmpanu… Au foarte mulți jucători buni de atac, iar cei doi închizători, Mateiu și Screciu, pare că a găsit cea mai bună formulă cu ei. Aduc echilibru echipei și de-aia Craiova”, a spus antrenorul.

Finaluri dramatice pentru CFR

Dar coincidența care ar trebui să-i dea de gândit lui Dan Petrescu este legată de minutele în care CFR s-a arătat mereu vulnerabilă în deplasările de la Craiova. Clujenii au primit gol după minutul 85 în fiecare din ultimele 3 partide jucate pe „Ion Oblemenco”. Ivan a făcut 2-0 în minutul 86 al ultimului joc, iar meciurile din 2022 au avut finaluri dramatice pentru trupa din Gruia. Rogulic a marcat golul victoriei în minutul 90+6 al partidei din aprilie anul trecut (3-2), iar Gustavo a egalat tot în minutul 6 de prelungiri în partida jucată pe 5 februarie (1-1).

Publicat: 02 04. 2023, 15:31