Dan Petrescu vrea să lege victoriile, iar următoarea „victimă” campioanei României pare să fie Dinamo. Tehnicianul din Gruia a început să pregătească strategia pentru meciul din etapa a treia din Liga 1 imediat după victoria în fața celor de la Maccabi Tel Avivi, de miercuri seară, 24 iulie, scor 1-0.
Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 21:00, CFR Cluj o întâlnește pe Dinamo pe teren propriu.
„Trebuie să găsesc soluții pentru sâmbătă. Vreau să câștig și cu Dinamo, întâlnim o echipă rănită. Dacă băgăm toată echipa, nu avem nicio șansă marți. Va fi greu să îi băgăm sâmbătă și marți. Va fi la fel ca la Clinceni, unde am schimbat 8 jucători. E posibil să schimb mai mulți„, a spus Dan Petrescu, care a vorbit și despre posibilele noi achiziții la CFR Cluj.
Mihai Butean, liber de contract după ce a plecat de la Astra, dar și ivorianul Lacina Traore sunt pe lista campioanei României.
„Sper să-l am mâine semnat și la antrenament, pentru că sâmbătă vreau să-l bag să joace (n.red. – despre Mihai Butean), că nu mai am jucători„, a spus Dan Petrescu. În plus, „Bursucul” a vorbit și despre venirea atacantului Traore:
„Deocamdată nu e jucătorul CFR-ului. El a pierdut foarte mult timp după ce l-am antrenat eu. A fost golgheter în Rusia cu mine, a fost vândut pe 25 de milioane de euro. Dar nu am bagheta magică. El nu a mai jucat de mult timp, nu știu ce se va întâmpla„.
Lacina Traore a jucat la CFR Cluj între 2008 și 2011, fiind vândut cu 6 milioane de euro la Kuban Krasnodar. În 2014 a ajuns la AS Monaco, fiind apoi împrumutat la Everton, TSKA Moscova, Sporting Gijon sau Amiens.În 2019 a ajuns la Ujpest, reușind 3 goluri în 9 partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER