Helmut Duckadam și Gabi Balint l-au acuzat puternic pe Dan Petrescu, după ce acesta apărea într-un filmuleț de la petrecerea de titlu în care se scandau injurii la adresa Stelei. Petrescu le-a răspuns acestora și spune că el n-a scandat și le amintește că a jucat și el o finală de Champions League pentru Steaua. În plus, antrenorul s-a plâns că el e mereu înjurat pe stadioane și nimeni nu remarcă asta.
„A fost o scandare, după meci, a jucătorilor. Eu doar eram acolo, în mijlocul lor. Eu n-am zis nimic, pentru că eu am fost la Steaua, am copilărit. Eu, în comparație cu fanii care zic despre mine nu știu ce, am jucat fotbal la Steaua, am fost căpitanul echipei, am jucat finala Champions League, nu numai cei din platou, și am câștigat campionate și cupe. În schimb, de câte ori merg acasă la Steaua, pe Arena Națională, tot stadionul mă huiduie din minutul 1, până în 90. Asta vi se pare normal? Și n-a zis nimeni niciodată nimic.
Pentru că eu am crescut acolo. Eu n-am voie să antrenez altă echipă? Trebuie să aștept să antrenez Steaua? Și dacă nu mă cheamă, ce fac? Eu îmi fac meseria pe unde mă duc, dar înjurăturile pe care le primesc eu la Arena Națională, nu le primește nici măcar ăla de la Dinamo. Și despre asta nimeni nu a spus niciodată nimic. La Craiova nu înjură CFR-ul, îl înjură numai pe Dan Petrescu. Oricunde mă duc este această ură împotriva unui om care a făcut ceva pentru fotbal și care a făcut rezultate. Sufăr foarte mult, pentru că e pe nedrept, pentru că am făcut ceva pentru țara asta. Am fost în Rusia, nu m-a înjurat nimeni, am fost în Anglia, nu m-a înjurat nimeni, am fost în Italia, nu m-a înjurat nimeni, în Polonia, în China… Vin în România, mă înjură toți. Pentru? Că mi-am dat viața ca antrenor și ca jucător pentru țară”, a spus Petrescu pentru Prima Sport.
În privința întâlnirii cu Mihai Stoica, duminică, la partida cu FCSB, Petrescu spune că nu-și va vorbi cu fostul colaborator de la Urziceni și îl înțeapă încă o dată pe oficialul cu care s-a războit declarativ în multe rânduri.
„Ce treabă am eu cu Mihai Stoica, la meciul ăsta? El e ce e, eu sunt antrenorul echipei. El, când era cu mine, era campion. Acum nu mai e. Este simplu. Ce să-i răspund? A jucat la Steaua, a dat cu piciorul în minge? N-a dat. Ce mare stelist se dă el? Eu am jucat de la copii și juniori, am câștigat trofee, am jucat finala Champions League. El vorbește și eu fac. Asta a fost, toată viață. Să zică ce vrea. Toată lumea vrea să intru eu în polemică cu Mihai Stoica. Care e nivelul meu și care e nivelul lui. Să fim serioși. Ce să vorbesc eu cu el? N-am ce să vorbesc”, a spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER