Românii din Turcia au avut parte de o nouă etapă nereușită în Super Lig. Dan Petrescu a pierdut pe terenul celor de la Sivasspor, 0-2, în timp de Gaziantep a scos doar remiza acasă, 0-0 cu Antalyaspor, și continuă seria neagră după despărțirea de Marius Șumudică.
Dan Petrescu a pus capăt serie de patru meciuri pozitive pe banca lui Kayseri. Echipa românului a fost învinsă pe terenul celor de la Sivasspor, iar fostul antrenor al campioanei din Liga 1, CFR Cluj, are în continuare mari emoții pentru evitarea retrogradării.
Nici Gaziantep nu s-a simțit bine în etapa 26 din Super Lig. Fostul lider din Turcia, pe când pe banca echipei se afla Marius Șumudică, a ajuns la șase meciuri fără victorie din cele șapte trecute de la despărțirea de antrenorul român.
Cristi Săpunaru a fost rezervă cu Sivasspor, în timp e Denis Alibec și Silviu Lung Jr sunt în continuare accidentați.
Gazdele au deschis scorul prin Yatabare (Min.18) și au dublat diferența prin Gradel (Min90+3).
Sivasspor – Kayserispor s-a terminat 2-0, iar Dan Petrescu și compania sunt pe locul 16, cu 25 de puncte, unul peste Bașakșehir, ocupanta primului loc care duce în liga secundă.
Sivasspor – Kayserispor 2-0! ECHIPELE DE START:
Sivasspor: Yildirim – Oguz, Yalcin, Camara, Ciftici – Cofie – Yesilyurt, Arslan, Fajr, Gradel – Yatabare Rezerve: Vural, Samassa, Ninga, Okumus, Kone, Kesgin, Felic, Erdal, Claudemir, Boyd Antrenor: Riza Calimbay
Kayserispor: Alemdar – Krvzic, Paz, Kolovetsios, Behich – Muhar – Lennon, Campahnaro, Avramovski, Parlak – Maglica Rezerve: Ope, Săpunaru, Sabovic, Luckaseen, Lopes, Korkmaz, Demirok, Demir, Ovelek, Attamah Antrenor: Dan Petrescu
Maxim și Toșca, al șaselea meci fără victorie după plecarea lui Șumudică
Nici Alex Maxim și Alin Toșca nu se simt mai bine. Gaziantep a remizat, 0-0, cu Antalyapor, iar Gaziantep ajunge la șase meciuri din șapte fără victorie, după plecarea lui Marius Șumudică.
Oaspeții puteau chiar da lovitura în minutul 83, dar golul marcat de Baraykdar a fost anulat prin decizie VAR.
Imediat după primirea golului, Alex Maxim a fost schimbat cu Soyalp (Min.83).
După 25 de meciuri jucate, Gaziantep este pe locul 7, cu 39 de puncte, iar vremurile când fosta echipă a lui Marius Șumudică era lider în Super Lig par apuse.
Gaziantep – Alanyaspor 0-0! ECHIEPELE DE START:
Gaziantep FK: Günay, Olkowski, Djilobodji, Biyik, Tosca, Güray, Vetrih, Mirallas, Maxim, Dicko, Muhammet
Alanyaspor: Marafona, Juanfran, Tzavellas, Caulker, Moubandje, Siopis, Salih, Berkan, Efecan, Davidson, Babacar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER