CFR Cluj a remizat, sâmbătă, scor 1-1, contra lui Poli Iași, în meciul din prima etapă a Ligii I. Campioana României a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în noul sezon, iar Dan Petrescu a acuzat arbitrajul la finalul meciului de pe teren propriu.
Antrenorul lui CFR Cluj consideră că a fost o „viciere crasă de rezultat”, incriminând două penalty-uri neacordate de arbitrul Cătălin Popa. În plus, Petrescu s-a plâns și de faza din repriza secundă, când Rondon a scăpat singur spre poarta adversă, însă asistenul a ridicat eronat fanionul pentru offside.
„O viciere crasă de rezultat. Nu am mai văzut așa ceva, un arbitraj pro Poli Iași din minutul 1 până în minutul 90. Am avut două penalty-uri clare, la Deac și la Rondon. Rondon a scăpat singur cu portarul, faza e clară, simplă. Toată banca a văzut, numai arbitrul nu a văzut. Scăpa singur cu portarul și arbitrul a dat offside. Și la golul lor e fault la Susic. Dar sunt obișnuit la CFR să se întâmple așa. Dacă îmi arătați în Liga I o echipă arbitrată acasă în felul ăsta… Doamne Ferește! După ce că am făcut schimbări și ghinionul a fost mare, am avut și acest arbitraj care a viciat rezultatul clar”, a declarat Petrescu, la finalul meciului, potrivit TelekomSport.
Ulterior, Dan Petrescu a acuzat și întârzierea introducerii sistemului VAR în Liga, care, potrivit spuselor sale, i-ar fi adus victoria în meciul cu Poli Iași: „Dacă dădea ce trebuia să dea, nu mai eram sancționat… Dacă aveam VAR astăzi… Eu de ce mă bat pentru VAR? Am cerut și eu bancă cu 10 jucători, nu s-a vrut. Am cerut VAR, nu s-a putut. Cu VAR, astăzi era simplu. Primeam penalti la Deac, primeam penalti la Rondon… la Rondon sigur nu se rifica, că lăsa faza și pe urmă se uita…. Era foarte simplu, o victorie liniștită. Dar dacă nu vrem VAR, o să suportăm și alte lucruri. Dar să vedeți alte lucruri ce o să facă! Sigur o să țipe toată lumea la asemenea greșeli”, a mai spus Petrescu.
CFR Cluj a început sezonul 2019/2020 cu două înfrângeri și o remiză. Ardelenii au pierdut Supercupa României, contra lui FC Viitorul, scor 0-1, iar scenariul s-a repetat și în Liga Campionilor, cu Astana, 0-1. După remiza cu Poli Iași, 1-1, campioana României va primi, miercuri, de la ora 21:00, vizita kazahilor în returul primului tur preliminar al Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER