Danciu, confundat cu alt fost mare jucător al lui Dinamo. Așa a scăpat din măcelul de la meciul cu Sepsi: „Nu mai da, mă, cu gaz, că e…”

Meciul de la Sfântu Gheorghe dintre Sepsi și Dinamo a fost marcat de incidente în tribune. Unul dintre cei afectați de gazele lacrimogene folosite pentru a-i calma pe ultrașii „câinilor” a fost și directorul general al roș-albilor, Ionel Dănciulescu. Dar, situația sa putea fi mult mai gravă dacă un steward nu ar fi intervenit. Totuși, Danciu a fost confundat cu fostul său coleg din atacul lui Dinamo, Claudiu Niculescu, N&D fiind unul dintre cele mai bune cupluri din ofensiva trupei din „Ștefan cel Mare”.

Sepsi s-a impus cu 2-0, dar imediat după golul secund, din prelungiri, s-a declanșat haosul, atunci când un fan dinamovist a furat un steag al Ungariei, a traversat terenul, dar a fost oprit de către forțele de ordine.

„E o parte amuzantă în toată chestia asta pe care am trăit-o la meci. După ce că eram buimac și încercam să-mi recapăt echilibrul, la un moment dat, unul dintre stewarzi care tot dădea cu spray și care mă tot împingea pe acolo și încerca să elibereze locul…ghinionul meu e că am fost îmbrăcat în negru, exact culoarea cu care au venit suporterii noștri.

La un moment dat, un steward spunea: ‘Nu mai da, mă, cu gaz, că e Claudiu Niculescu’. Pe această cale vreau să-i mulțumesc lui Claudiu că m-a salvat de la măcel”, a spus Dănciulescu la Digi Sport.

 

Publicat: 02 05. 2018, 09:36
Actualizat: 02 05. 2018, 09:40