Dani Coman este în negocieri avansate cu FC Hermannstadt. Fostul oficial al Astrei ar putea ajunge președintele sibienilor, dar spune că negociază cu mai multe cluburi și că va anunța decizia finală săptămâna viitoare.
Dani Coman a plecat de la Astra, imediat după de giurgiuvenii au retrogradat neașteptat din Liga 1. Fostul portar al naționalei nu duce lipsă de oferte. Este în negocieri avansate cu FC Hermannstadt, retrogradată și ea la finalul barajului cu Mioveni.
Dani Coman este unul dintre suporterii lui Mirel Rădoi, despre care spune că l-ar lua ca antrenor la orice echipă. Cu toate acestea, Coman recunoaște că este o mare diferență între meseria de antrenor și cea de selecționer.
Dani Coman recunoaște negocierile cu Hermannstadt, dar spune că va lua o decizie peste câteva zile.
„E posibil orice. E adevărat că am avut mai multe discuții cu patronii lui Hermannstadt, sunt doi băieți pe care îi cunosc de mult, pe care îi apreciez. Îl am acolo și pe finul meu Radu Neguț, știu cât suflet au pus pentru această echipă.
Și, da, este adevărat că am avut mai multe discuții cu ei. Sunt mai multe discuții pe care le am cu mai multe echipe din Liga 1 și liga a doua. Am hotărât să stau și această săptămână să mă odihesc și apoi voi lua o decizie.
Voi merge acolo unde pot să muncesc. Sper să iau decizia potrivită”, a declarat Dani Coman la DigiSport.
Mirel Rădoi a fost aspru criticat după rezultatele din ultima vreme. Selecționerul are totuși parte de sprijinul lui Dani Coman.
„Am văzut că s-a creat un curent contra lui Mirel Rădoi. Îmi place filosofia lui, îmi place modul în care gândește fotbalul și cred că va deveni un antrenor foarte bun. L-aș lua oricând pe Mirel antrenor. Dacă aș fi patron la o echipă de club, ar fi primul antrenor căruia i-aș face o ofertă.
Este o diferență mare între antrenor și selecționer.
Dacă ne raportăm la generațiile trecute, nu e normal ca portarii noștri să fie cei mai buni. Nu mai sunt generațiile lui Hagi sau Mutu și Chivu. Sunt alți jucători, altă valoare. Trebuie să le mulțumim portarilor și antrenorilor de portari.
Florin Niță nu a fost un portar foarte valoros, nu a fost foarte talentat, dar munca și viața l-au răsplătit. Merită din plin ceea ce i se întâmplă.
Nu pot fi foarte optimist, deși de felul meu sunt. Dar le ce a arătat echipa națională în ultima perioadă, trebuie să ne gândim că nu vom avea rezultate în viitorul apropiat”, a mai spus Dani Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER