Dani Coman, reacție despre excluderea Astrei Giurgiu: „N-a fost o acțiune colectivă. Îi vom da în judecată pe fiecare în parte” + Acuze pentru CFR Cluj

Dani Coman a rupt orice legatura cu Edi Iordanescu

Astra Giurgiu riscă excluderea din Liga 1, după dezvăluirile fotbalistului Alex Ioniță la ANAD,. Preşedintele Dani Coman (41 de ani) ar fi avut o ieșire necontrolată la adresa jucătorului legitimat la echipa pregîtită de Eugen Neagoe, dezmințită însă de oficial.

Președintele giurgiuvenilor l-ar fi sunat pe jucător, după ce acesta a recunoscut că a folosit metode interzise şi a povestit totul cu lux de amănunte la ANAD.

„Eşti un trădător, asta eşti!”, i-ar fi transmis Dani Coman lui Alex Ioniţă, informează Gsp.

Dani Coman, reacție la excluderea Astrei Giurgiu: „N-a fost o acțiune colectivă. Îi vom da în judecată pe fiecare în parte” + Acuze pentru CFR Cluj

Dani Coman a povestit că a avut un dialog civilizat cu fotbalistul respectiv

„A fost o discuție de 2 minute, nu l-am făcut trădător! Eu vorbesc civilizat cu toată lumea. Avem acte doveditoare de la doctor că au luat doar 100 mililitri, nu mai mult.

Dacă el a scris altceva cu pixul, e fix treaba lui! E adevărat doar că l-am sunat pentru a-l întreba ce s-a întâmplat. Mai mult, Ioniță este un jucător pentru care eu am făcut toate demersurile pentru a ajunge la Rapid”, a declarat Dani Coman la Radio Sport Total FM.

„N-a fost o acțiune colectivă, n-am știut ce au făcut ei! Îi vom da în judecată, dacă vor pierde, pentru că nu am putut să ne folosim de serviciile lor pe timpul campionatului, pe Alex Ioniță s-au dat și bani de transfer. Nu suntem solidari cu ei, a fost o acțiune personală lor.

Nu vi se pare suspect că aceste știri apar chiar acum? I-aș ruga pe cei de la CFR Cluj să înceteze cu mizeriile astea! Dacă sunt bărbați să fie bărbați… Pe teren!”, a tunat Dani Coman, cu aluzie la meciul de peste 48 de ore.

CFR Cluj – Astra Giurgiu se joacă joi, ora 20.00, pe arena din Gruia.

Publicat: 26 01. 2021, 11:36
Actualizat: 26 01. 2021, 11:51