CFR Cluj – FCSB este cel mai interesant meci din etapa 9 a Superligii, iar atacantul Daniel Bîrligea a făcut declarații tari înaintea confruntării.
Transferat de la CFR Cluj la FCSB la începutul lunii septembrie, Daniel Bîrligea va fi spectator la meciul direct care va avea loc duminică.
Partida dintre CFR Cluj și FCSB are loc duminică, 15 septembrie, de la ora 21:00, în etapa a noua din Superliga. Față în față vor fi fosta și actuala echipă a lui Daniel Bîrligea, dar acesta nu va fi pe teren.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al grupării bucureștene, a confirmat că există o clauză în contract conform căreia dacă Bîrligea va juca împotriva celor de la CFR Cluj, FCSB trebuie să plătească de 100.000 de euro.
„Nu pot să fac nimic în partidele directe dintre CFR Cluj și FCSB, pentru că există acea clauză. Îmi doresc foarte mult ca actuala mea echipă să se întoarcă de la Cluj cu toate cele trei puncte.
O să mă uit la meci și o să am emoții, pentru că nu are cum să fie altfel fiind recent transferul. Vreau ca FCSB să bată și o să le țin pumnii colegilor mei din fața televizorului.
Cred că nu voi merge la Cluj, stau acasă la București pentru că tocmai mi-am rezolvat și cu locuința, și o să mă pregătesc pentru debutul oficial la FCSB în partida cu Petrolul din etapa viitoare”, a spus Bîrligea, potrivit Fanatik.
Atacantul a fost prezentat de Gigi Becali la palatul de pe Aleea Alexandru în ziua de 3 septembrie, iar la vremea respectivă patronul de la FCSB nu-și mai încăpea în piele de bucurie că s-a realizat transferul.
„Îi mulțumesc lui Varga că el este bărbat, că el ce spune aia face. Îl voiam pe el neapărat, nu l-am luat de ambiție. Eu credeam că vor 6 milioane pe cel mai bun jucător al lor.
Are forță, dribling. O să vedem peste câteva luni dacă cunosc fotbal sau nu. O să vedem câte goluri o să dea la Steaua (n.r. – FCSB) și câte dădea la CFR”, spunea latifundiarul din Pipera.
Înaintea confruntării care va avea loc pe 15 septembrie, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, cele două echipe sunt despărțite de cinci puncte în clasamentul Superligii.
CFR Cluj se află pe locul partru, cu 13 puncte și un meci mai puțin, cel din deplasare cu Oțelul, programat în runda a patra. De partea cealaltă, FCSB este pe 10, cu opt puncte, dar și echipa lui Gigi Becali are o restanță, în deplasare, cu FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER