Fundașul central de la Chindia îşi doreşte un transfer la Universitatea Craiova: „E visul meu să joc pe Ion Oblemenco”
Fundaşul central al Chindiei Târgovişte, Daniel Mariel Celea (26 de ani), a intrat în ultimele şase luni de contract cu gruparea antrenată de Emil Săndoi şi spune că visul său este o revenire în Oltenia natală, pentru a juca la Universitatea Craiova.
Celea este originar din Braloştiţa (Dolj) şi a jucat pentru ACSO Filiaşi, Sporting Roşiori, Pandurii, UTA, CS Mioveni şi Sepsi, înainte de a pleca în Polonia, la LKS Lodz. Nu a izbândit printre leşi şi a revenit în ţară, fiind dorit de Emil Săndoi la Chindia.
Ofertat în vara trecută de Rapid, Daniel Celea ar prefera un transfer la Universitatea Craiova
Cotat în prezent la 550.000 de euro pe transfermarkt, Daniel Celea are 20 de prezenţe în acest sezon pentru formaţia dâmboviţeană.
„Pentru mine a fost un an foarte bun 2021. După o perioadă mai nereuşită în Polonia, am profitat de oportunitatea de a veni în România şi am jucat aproape meci de meci, mi-am câştigat un nume la nivelul primei ligi. Dorinţa mea cea mare este să joc pentru Universitatea Craiova, pentru că visul copilăriei mele a fost să joc pe „Ion Oblemenco”. Sper ca în viitorul apropiat să se întâmple acest lucru.
Eu am încredere în mine şi sunt convins că, dacă voi fi sănătos şi voi juca, mi se va îndeplini acest vis, de a juca la Universitatea Craiova. Îmi doresc să fac un pas înainte, să mă lupt pentru titlu, să mă bat pentru trofee.
Am avut în vară o ofertă de la Rapid, dar mi-am dorit să am continuitate şi am rămas la Chindia. Mai sunt interese pentru mine, sunt impresari care mă sună, zvonuri multe, vreau să fac un pas înainte. Eu mai am şase luni de contract şi voi vedea unde voi merge. Îmi doresc să rămân în Oltenia şi voi refuza orice altă ofertă, indiferent că ar fi din Bucureşti, dacă voi avea ocazia să vin aici. Orice jucător se gândeşte şi la echipa naţională, dar este destul de greu ca de la Chindia să fac pasul la naţională. Un transfer la Universitatea Craiova şi o convocare la naţională ar fi ceva ideal pentru cariera mea” a declarat Daniel Celea, pentru Oltenia TV.
Sora lui Daniel Celea este cântăreaţă de muzică populară, iar prietena jucătorului de la Chindia a fost jurnalist sportiv. Un coechipier al lui Daniel Celea la Chindia, Marian Şerban (21 de ani), este aproape de revenirea la Universitatea Craiova, el fiind împrumutat pentru acest sezon la formaţia antrenată de Emil Săndoi.