Daniel Pancu, necruțător cu șefii Rapidului. „În acte sunt antrenorul echipei! Am fost părăsit”

Au trecut mai bine de trei săptămâni de când Daniel Pancu a fost dat afară de la Rapid. Rezilierea contractului nu a semnat-o, iar în acte este încă antrenorul giuleștenilor. Acesta este motivul pentru care Dan Alexa a fost angajat pe postul de director tehnic.

Pancu spune că a trecut peste amărăciunea demiterii, dar i-a atacat în continuare pe conducătorii formației. și le-a reproșat că nu l-au susținut în fața suporterilor.

„Pe mine m-a deranjat că la primul motiv de nemulţumire al suporterilor ei au cedat. Eu sunt trecut prin multe. La Cesena au venit fanii peste noi cu cruci, morminte, dar şefii i-au dat afară. La Rapid, George Copos ştie foarte bine, la Beşiktaş la fel, erau contestaţi antrenorii, dar li se lua apărarea!

Era doar o bătălie pierdută, mai era mult până să pierdem războiul. A fost un moment de slăbiciune din partea lor. Eu am acuzat ca am fost părăsit.  Dovadă că n-am mai vorbit cu nimeni din conducere de atunci. Am experienţă cât toată conducerea Rapidului la un loc”, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.

Fostul antrenor mai are un motiv de supărare. În aceste momente se discută despre înghețarea campionatului, iar Rapidul ar fi fost pe locul doi dacă obținea victoria în duelul cu Reșița.

„Cred că ar trebui să se joace pe teren, văd că şi UEFA recomandă asta. Dacă ar promova primele echipe ar fi un blestem asupra Rapidului! Dacă băteam pe Reşiţa eram pe locul 2”, a mai spus Pancu.

Publicat: 03 04. 2020, 22:33
Actualizat: 03 04. 2020, 22:40