Daniel Niculae este aproape să revină în fotbalul românesc! Fostul mare atacant al Rapidului este dorit de Concordia Chiajna și Metaglobus, ambele dorindu-l pe „Nico” în conducerea clubului, după cum a aflat ProSport.
Chiajna, unul dintre cluburile care au pus ochii pe Niculae își dorește să revină în Liga 1, însă tocmai a pierdut azi cu Mioveni, scor 0-1.
ProSport a aflat că Metaloglobus și Concordia Chiajna se luptă pentru semnătura lui Daniel Niculae, ajuns la vârsta de 38 de ani.
Fostul internațional român, retras din cariera de fotbalist în 2018, este în continuare „liber de contract”, dacă nu luăm în calcul colaborarea cu Digi Sport. Daniel Niculae a fost dorit acum două luni de Victor Angelescu la Rapid, însă a refuzat oferta giuleștenilor, care au ratat promovarea în Liga 1 în sezonul trecut.
„M-am întâlnit cu Victor (n.n. Victor Angelescu) și îi mulțumesc pe această cale. Am avut o discuție vineri, mi-a propus postul de președinte, ca și acum doi ani de zile, când a venit la Rapid. Victor însă nu este singurul acționar de la Rapid. Am pus anumite condiții și că nu pot lucra cu anumite persoane care mai sunt la club. Acestea au altă mentalitate în comparație cu mine. Nu știu dacă Burcă a plecat. Un pas în spate a făcut și în liga a patra, iar apoi a făcut mai mulți în față. Nu vrem să mai facem dansul pinguinului acolo. Îl ajut pe Victor cu cea mai mare plăcere, sunt alături de club, de suporteri. Îl susțin pe Adi Iencsi, era una dintre propunerile mele și am încredere în el. Rapid are nevoie de fotbaliști și mulți m-au judecat când am spus că echipa nu va promova. Iată ceea ce s-a întâmplat. Locul 6 nu este de talia Rapidului”, a spus Niculae, la Digi Sport.
„M-am întâlnit cu Victor (n.n. Victor Angelescu) și îi mulțumesc pe această cale. Am avut o discuție vineri, mi-a propus postul de președinte, ca și acum doi ani de zile, când a venit la Rapid. Victor însă nu este singurul acționar de la Rapid. Am pus anumite condiții și că nu pot lucra cu anumite persoane care mai sunt la club. Acestea au altă mentalitate în comparație cu mine. Nu știu dacă Burcă a plecat. Un pas în spate a făcut și în liga a patra, iar apoi a făcut mai mulți în față.
Nu vrem să mai facem dansul pinguinului acolo. Îl ajut pe Victor cu cea mai mare plăcere, sunt alături de club, de suporteri. Îl susțin pe Adi Iencsi, era una dintre propunerile mele și am încredere în el. Rapid are nevoie de fotbaliști și mulți m-au judecat când am spus că echipa nu va promova. Iată ceea ce s-a întâmplat. Locul 6 nu este de talia Rapidului”, a spus Niculae, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER